Deputatul PP-DD Marioara Nistor reprezintă România la Forumul Global al Femeilor din Parlamente de la Bruxelles

De A.Frangu 27 Noiembrie 2013, 15:39 Politica
O delegaţie a Parlamentului României, din care face parte şi deputatul PP-DD de Brăila Marioara Nistor, participă de astăzi până vineri la summit-ul anual al Forumului Global al Femeilor din Parlamente, care se desfăşoară în capitala Belgiei, Bruxelles, în incinta Parlamentului European.

Tema principală a reuniunii este sărbătorirea a 120 de ani de la introducerea dreptului de vot pentru femei, eveniment petrecut în 28 noiembrie 1893, în Noua Zeelandă - prima ţară de pe mapamond care a decis acordarea dreptului femeilor de a vota în alegerile naţionale.
 
„Sunt onorată de desemnarea de a reprezenta Partidul Poporului-Dan Diaconescu la acest summit extrem de important al femeilor parlamentar din întreaga lume. Sunt convinsă că şi România va depăşi barierele actuale în ceea ce priveşte mentalitatea cu care sunt privite şi tratate femeile, deoarece în continuare există anumite forme de discriminare cărora trebuie să le facem faţă. Reuniunea de la Bruxelles este, de altfel, dedicată promovării femeilor în structurile de conducere ale societăţii şi, de altfel, în toate domeniile de activitate, folosind forţa colectivă şi capacitatea celor peste 9.000 de parlamentari de sex feminin din întreaga lume”, a declarat deputatul PP-DD Marioara Nistor.

La Summit-ul din acest an al femeilor din parlamentele lumii este pentru prima dată în istorie când comunitatea internaţională a parlamentarilor de sex feminin a fost invitată să vină împreună pentru a utiliza experienţa lor colectivă de a avansa în societate. De asemenea, manifestarea îşi propune să discute problemele de pe agenda globală din punctul de vedere al liderilor politici de sex feminin.

Între participanţi se vor număra câştigători ai Premiului Nobel, şefi de guverne, comisari europeni, miniştri, profesori universitari şi reprezentanţi la nivel înalt din societatea civilă şi filantropie.

De asemenea, în cadrul celor trei zile de dezbateri active vor fi premiate ţările campioane în ceea ce priveşte reducerea diferenţelor de gen. Problemele care vor fi abordate includ întrebări şi răspunsuri pe teme precum „Remodelarea societăţii printr-o conducere de sex feminin”, „Femeile-parlamentar, agenţi ideali de schimbare?”, „Sănătatea şi Educaţia - problemele cele mai presante din lume?”, „Lacune sociale: cum se pot depăşi inegalităţile care destramă societăţile”, „Misiunea socială a femeilor parlamentar”, „Minorităţile în participarea politică” etc.

"Încă suntem deficitari în ceea ce priveşte prezenţa femeilor pe listele electorale, încă violenţa asupra femeilor este un fenomen în continuă creştere, iar sănătatea şi educaţia, acolo unde femeile sunt majoritare, sunt insuficient bugetate pentru a se obţine performanţe. În România avem acum legi acceptabile, cum ar fi Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, sau Legea 217 privind violenţa în familie, republicată în 2012, însă aplicarea şi efectele acestora lasă încă mult de dorit”, a punctat deputatul Marioara Nistor.

Biroul de Presă al deputatului PP-DD Marioara Nistor


 

Autor A.Frangu 27 Noiembrie 2013, 15:39 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate