Criza afectează drepturile fundamentale în România
De Mihai Vintilă
În timp ce întreaga lume celebrează astăzi Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti, în România, aplicarea legii nr. 544/2001, legea privind liberul acces la informații de interes public nu constituie un motiv de sărbătoare. Liberul acces la informaţii de interes public reprezintă, după vot, al doilea instrument democratic pe care cetăţenii şi societatea civilă îl au la dispoziţie pentru a responsabiliza clasa politică.
Folosind constant această importantă lege în contextul analizelor/rapoartelor sale de cercetare şi al evaluării activității parlamentarilor, membrilor Guvernului sau primarilor, Institutul pentru Politici Publice (IPP) constată următoarele dificultăți majore la nivelul anului curent:
1. Autorități ale administrației publice centrale și locale desconsideră în mod asumat hotărâri ale instanțelor de judecată pronunțate în favoarea ONG-urilor care cer acestor autorități diferite tipuri de informații de interes public.
În 2008, Institutul pentru Politici Publice (IPP) acționa în instanță Primăria Capitalei, pentru instituirea, prin Hotărâre a Consiliului General, a unei taxe de copiere a documentelor de interes public, în valoare de 1 leu pe pagină, mult mai mare decât prețul pieței serviciilor de copiere din Capitală la acea vreme. Chiar dacă instanța a dat dreptate IPP, imediat ce a primit hotărârea acesteia, Primăria Generală a adoptat o nouă hotărâre identică, sfidând practic și instanța judecătorească și societatea civilă care urmărea să își exercite un drept important într-un stat democratic.
2. Funcționarii publici din instituții publice fac tot posibilul, mai ales în ultimii ani, când atenția asupra aplicării legislației transparenței a scăzut per ansamblu, să descurajeze pe oricine este interesat să ceară informații despre activitatea acestor autorităţi.
Iată câteva metode întâlnite în mod frecvent, din păcate mai ales la nivel central:
- Informațiile solicitate se trimit pe suport de hârtie deși este evident că există și în format electronic. Pe de altă parte, cu cât volumul de date este mai mare, cu atât mai mult instituția refuză să le pună la dispoziție în format electronic, tipărind documentele pe cât mai multe foi de hârtie pentru a putea percepe cât mai mulţi bani.
- Informațiile comunicate sunt incomplete sau ilizibile – cum a fost, de exemplu, cazul informaţiilor privind serviciile publice comunicate de Primăriile Municipiilor Craiova, Primăria Reşiţa, Primăria Călăraşi.
- Instituțiile așteaptă până în ultima zi a termenului de răspuns pentru a comunica faptul că nu dețin informațiile cerute. Sunt instituții care au ca principală grijă să urmărească prelungirea termenului de răspuns până la maximum posibil, chiar și atunci când nu este cazul - informația solicitată fiind extrem de simplu de comunicat.
Chiar dacă în România există prevederi exprese legate de obligativitatea publicării din oficiu a informaţiilor de interes public pe pagina de internet a instituţiei respective, la nivelul anului 2010 această regulă încă nu se aplică în mod unitar la nivelul sistemului public românesc, iar autoritățile publice, în special la nivel local, nu sunt conştiente de puterea de informare a internetului şi tratează acest aspect cu superficialitate. Paginile de internet conţin informaţii neactualizate, datele sunt puse la întâmplare în secţiuni cu care nu au nici un fel de legătură, semn că cei ce publică fac acest lucru nu din respect pentru cetățeanul interesat, ci din pur formalism. Un exemplu elocvent în acest sens este recentul demers de publicare a informaţiilor privind veniturile salariale ale angajaţilor Ministerelor: informaţia este bine „ascunsă” în site-urile unora dintre aceste instituţii, iar iniţiativa a fost practic una demonstrativă, pentru că datele nu mai sunt actualizate din luna aprilie în cazul celor mai multe Ministere.
3. Unele dintre autoritățile administrației publice, mai ales de la nivel local refuză cu obstinaţie să aplice legea.
Sunt cunoscute în tot mediul neguvernamental cazurile Primăriilor Constanța sau Sector 5 din București aduse în instanță de câteva ori fiecare numai de către IPP, pentru necomunicarea de informații de interes public. Nici astăzi cele două primării nu se conformează întru totul cerințelor legii, comunicarea informaţiilor de interes public fiind excepţia şi nu regula. Din păcate în București mai sunt și alte exemple, cum este cel al Primăriei Sector 1 care consideră că orice informație despre serviciul de salubrizare este confidențială.
4. Aceleași instanţe de judecata tratează extrem de diferit situaţii identice în care sunt implicate instituții diferite, semn că nu s-a creat o jurisprudență în ce privește procesele plecând de la nerespectarea de către instituții a dreptului de acces la informații de interes public. Pe de alta parte, hotărâri ale instanţei se publică şi la un an de la pronunțare.
Experienţa recentă a IPP în materia acţiunilor în instanţă împotriva instituţiilor care încalcă dreptul de liber acces la informaţii de interes public a arătat că în două procese identice ca obiect (situaţia cheltuielilor parlamentarilor în perioada 2006 – 2008) şi simultane, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat şi a şi publicat hotărârea în cazul Camerei Deputaţilor, în timp de la Senat aşteptăm încă decizia instanţei din luna ianuarie a.c.
În acelaşi registru, acţiuni în instanţă cu acelaşi obiect, dar înaintate către instanţe diferite din ţară, primesc decizii diferite fără o motivare consistentă.
Nu în ultimul rând, celeritatea acţiunilor în justiţie pentru apărarea dreptului fundamental la informare rămâne încă o tară a sistemului: recent, pentru un proces intentat de IPP împotriva unei autorităţi locale care a refuzat să pună la dispoziţie informaţii despre calitatea serviciilor publice motivând confidenţialitatea datelor, IPP a primit termen de soluţionare a cauzei în luna aprilie 2011, adică la aproape un an de la solicitare. Ne întrebăm, în aceste condiţii, care mai este termenul rezonabil în care un cetăţean are „dreptul de a şti”, cu atât mai mult cu cât reprezentanţii unor instituţii cu rol fundamental în sistemul judiciar – cum este cazul Consiliului Superior al Magistraturii, recunosc că „transparenţa este esenţială pentru o bună administrare a justiţiei, iar recunoaşterea şi punerea în practică a dreptului de a fi informat de către stat reprezintă un succes al democraţiei.”
În acest context, Institutul pentru Politici Publice (IPP) atrage în continuare atenţia asupra disfuncţiilor majore întâmpinate în garantarea liberului acces la informaţii de interes public în România, cauzate de practici discutabile ale funcţionarilor publici şi demnitarilor la cel mai înalt nivel din instituţiile Statului.
De asemenea, atenționăm asupra efectelor crizei și a comportamentului nesancționat al funcționarilor responsabili cu aplicarea legii accesului la informații de interes public, cu efecte asupra nerespectării drepturilor fundamentale ale omului în România. Anticipăm că salariile reduse, lipsa de motivație vizibilă în sectorul public și continuarea situației de criză din România se vor răsfrânge asupra cetățenilor în sensul desconsiderării drepturilor acestora, printre care și a dreptului la informații despre activitatea autorităților publice.
Prin urmare, în locul unei sărbători a Zilei Dreptului de a Ști, Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere tuturor autorităților publice să ia măsuri de organizare internă pentru a respecta dreptul cetățenilor la informare, amintindu-le că sunt în funcții ca să lucreze pentru cetățenii – plătitori de taxe și impozite.
Folosind constant această importantă lege în contextul analizelor/rapoartelor sale de cercetare şi al evaluării activității parlamentarilor, membrilor Guvernului sau primarilor, Institutul pentru Politici Publice (IPP) constată următoarele dificultăți majore la nivelul anului curent:
1. Autorități ale administrației publice centrale și locale desconsideră în mod asumat hotărâri ale instanțelor de judecată pronunțate în favoarea ONG-urilor care cer acestor autorități diferite tipuri de informații de interes public.
În 2008, Institutul pentru Politici Publice (IPP) acționa în instanță Primăria Capitalei, pentru instituirea, prin Hotărâre a Consiliului General, a unei taxe de copiere a documentelor de interes public, în valoare de 1 leu pe pagină, mult mai mare decât prețul pieței serviciilor de copiere din Capitală la acea vreme. Chiar dacă instanța a dat dreptate IPP, imediat ce a primit hotărârea acesteia, Primăria Generală a adoptat o nouă hotărâre identică, sfidând practic și instanța judecătorească și societatea civilă care urmărea să își exercite un drept important într-un stat democratic.
2. Funcționarii publici din instituții publice fac tot posibilul, mai ales în ultimii ani, când atenția asupra aplicării legislației transparenței a scăzut per ansamblu, să descurajeze pe oricine este interesat să ceară informații despre activitatea acestor autorităţi.
Iată câteva metode întâlnite în mod frecvent, din păcate mai ales la nivel central:
- Informațiile solicitate se trimit pe suport de hârtie deși este evident că există și în format electronic. Pe de altă parte, cu cât volumul de date este mai mare, cu atât mai mult instituția refuză să le pună la dispoziție în format electronic, tipărind documentele pe cât mai multe foi de hârtie pentru a putea percepe cât mai mulţi bani.
- Informațiile comunicate sunt incomplete sau ilizibile – cum a fost, de exemplu, cazul informaţiilor privind serviciile publice comunicate de Primăriile Municipiilor Craiova, Primăria Reşiţa, Primăria Călăraşi.
- Instituțiile așteaptă până în ultima zi a termenului de răspuns pentru a comunica faptul că nu dețin informațiile cerute. Sunt instituții care au ca principală grijă să urmărească prelungirea termenului de răspuns până la maximum posibil, chiar și atunci când nu este cazul - informația solicitată fiind extrem de simplu de comunicat.
Chiar dacă în România există prevederi exprese legate de obligativitatea publicării din oficiu a informaţiilor de interes public pe pagina de internet a instituţiei respective, la nivelul anului 2010 această regulă încă nu se aplică în mod unitar la nivelul sistemului public românesc, iar autoritățile publice, în special la nivel local, nu sunt conştiente de puterea de informare a internetului şi tratează acest aspect cu superficialitate. Paginile de internet conţin informaţii neactualizate, datele sunt puse la întâmplare în secţiuni cu care nu au nici un fel de legătură, semn că cei ce publică fac acest lucru nu din respect pentru cetățeanul interesat, ci din pur formalism. Un exemplu elocvent în acest sens este recentul demers de publicare a informaţiilor privind veniturile salariale ale angajaţilor Ministerelor: informaţia este bine „ascunsă” în site-urile unora dintre aceste instituţii, iar iniţiativa a fost practic una demonstrativă, pentru că datele nu mai sunt actualizate din luna aprilie în cazul celor mai multe Ministere.
3. Unele dintre autoritățile administrației publice, mai ales de la nivel local refuză cu obstinaţie să aplice legea.
Sunt cunoscute în tot mediul neguvernamental cazurile Primăriilor Constanța sau Sector 5 din București aduse în instanță de câteva ori fiecare numai de către IPP, pentru necomunicarea de informații de interes public. Nici astăzi cele două primării nu se conformează întru totul cerințelor legii, comunicarea informaţiilor de interes public fiind excepţia şi nu regula. Din păcate în București mai sunt și alte exemple, cum este cel al Primăriei Sector 1 care consideră că orice informație despre serviciul de salubrizare este confidențială.
4. Aceleași instanţe de judecata tratează extrem de diferit situaţii identice în care sunt implicate instituții diferite, semn că nu s-a creat o jurisprudență în ce privește procesele plecând de la nerespectarea de către instituții a dreptului de acces la informații de interes public. Pe de alta parte, hotărâri ale instanţei se publică şi la un an de la pronunțare.
Experienţa recentă a IPP în materia acţiunilor în instanţă împotriva instituţiilor care încalcă dreptul de liber acces la informaţii de interes public a arătat că în două procese identice ca obiect (situaţia cheltuielilor parlamentarilor în perioada 2006 – 2008) şi simultane, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat şi a şi publicat hotărârea în cazul Camerei Deputaţilor, în timp de la Senat aşteptăm încă decizia instanţei din luna ianuarie a.c.
În acelaşi registru, acţiuni în instanţă cu acelaşi obiect, dar înaintate către instanţe diferite din ţară, primesc decizii diferite fără o motivare consistentă.
Nu în ultimul rând, celeritatea acţiunilor în justiţie pentru apărarea dreptului fundamental la informare rămâne încă o tară a sistemului: recent, pentru un proces intentat de IPP împotriva unei autorităţi locale care a refuzat să pună la dispoziţie informaţii despre calitatea serviciilor publice motivând confidenţialitatea datelor, IPP a primit termen de soluţionare a cauzei în luna aprilie 2011, adică la aproape un an de la solicitare. Ne întrebăm, în aceste condiţii, care mai este termenul rezonabil în care un cetăţean are „dreptul de a şti”, cu atât mai mult cu cât reprezentanţii unor instituţii cu rol fundamental în sistemul judiciar – cum este cazul Consiliului Superior al Magistraturii, recunosc că „transparenţa este esenţială pentru o bună administrare a justiţiei, iar recunoaşterea şi punerea în practică a dreptului de a fi informat de către stat reprezintă un succes al democraţiei.”
În acest context, Institutul pentru Politici Publice (IPP) atrage în continuare atenţia asupra disfuncţiilor majore întâmpinate în garantarea liberului acces la informaţii de interes public în România, cauzate de practici discutabile ale funcţionarilor publici şi demnitarilor la cel mai înalt nivel din instituţiile Statului.
De asemenea, atenționăm asupra efectelor crizei și a comportamentului nesancționat al funcționarilor responsabili cu aplicarea legii accesului la informații de interes public, cu efecte asupra nerespectării drepturilor fundamentale ale omului în România. Anticipăm că salariile reduse, lipsa de motivație vizibilă în sectorul public și continuarea situației de criză din România se vor răsfrânge asupra cetățenilor în sensul desconsiderării drepturilor acestora, printre care și a dreptului la informații despre activitatea autorităților publice.
Prin urmare, în locul unei sărbători a Zilei Dreptului de a Ști, Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere tuturor autorităților publice să ia măsuri de organizare internă pentru a respecta dreptul cetățenilor la informare, amintindu-le că sunt în funcții ca să lucreze pentru cetățenii – plătitori de taxe și impozite.
Autor Mihai Vintilă
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu