Adriana Ţicău: "Trebuie revizuită directiva privind pachetele turistice pentru a le include şi pe cele 'dinamice' "

De Mihai Vintilă 09 Martie 2010, 00:00 Politica
Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a declarat luni, în plenul Parlamentului European, că este necesară revizuirea directivei privind pachetele turistice pentru a include în domeniul său de aplicare şi furnizorii de pachete turistice "dinamice" (pachetele de servicii organizate la cererea clientului). De asemenea, în viziunea deputatei europene, consumatorul trebuie să fie perfect informat cu privire la drepturile sale şi la modul în care acestea sunt garantate de fiecare dintre ofertele disponibile, atât pentru întregul pachet turistic cât şi pentru fiecare componentă în parte. Adriana Ţicău este vicepreşedinte a Comisiei de transport şi turism a PE (TRAN).

"Directiva privind pachetele turistice acoperă serviciile de transport, de cazare precum şi alte servicii conexe asigurate prin pachetele turistice şi stabileşte drepturile consumatorilor şi responsabilităţile distribuitorilor şi a furnizorilor de servicii turistice. Directiva din 1990 nu ţine însă cont de noile evoluţii precum cumpărarea de pachete de servicii turistice şi efectuarea plăţilor prin internet. Creşterea gradului de utilizare a internetului şi apariţia operatorilor 'low-cost' au determinat 23% dintre turiştii europeni şi 20% din gospodăriile europene să îşi achiziţioneze pachetele turistice în mod personalizat, prin intermediul site-urilor web specializate", a declarat doamna Ţicău.

În viziunea europarlamentarului român, directiva trebuie revizuită pentru a include în domeniul său de aplicare şi furnizorii de pachete turistice dinamice. "Consumatorul trebuie să fie perfect informat cu privire la drepturile sale şi la modul în care acestea sunt garantate de fiecare dintre ofertele disponibile, atât pentru întreg pachetul turistic cât şi pentru fiecare componentă în parte. De asemenea, consider că este important ca site-urile web care oferă servicii turistice să fie certificate. Astfel se va putea garanta cunoaşterea identităţii furnizorului de servicii turistice şi, implicit, va exista o asumare clară a răspunderii pentru informaţiile şi serviciile furnizate", a afirmat deputata europeană.

Studiul publicat in ianuarie 2009 de Comisia Europeană cu privire la pachetele de servicii turistice organizate la cererea clientului - aşa-numitele "pachete dinamice"-, arată ca ponderea pachetelor turistice achiziţionate prin mijloace electronice a crescut cu 12% în 2009, deşi valoarea lor reprezintă încă doar 25% din valoarea totală a serviciilor turistice vândute. 66% dintre achiziţiile online sunt cumpărări directe, prin intermediul site-urilor web ale operatorilor aerieni, ale agenţiilor de voiaj sau a site-urilor web specializate care prezintă oferte turistice de "ultim minut".

"Turiştii preferă pachetele turistice dinamice datorită faptului că acestea oferă o mai mare flexibilitate, preţuri mai mici comparativ cu pachetele tradiţionale, o mai bună calitate a serviciilor, sau pentru că nu găsesc pachete tradiţionale care să satisfacă cerinţele lor. De asemenea, plata pentru pachetele dinamice achiziţionate se poate realiza doar prin mijloace electronice de plată, uneori chiar în mai multe tranşe. Aproximativ 70% din plângerile primite anul trecut de reţeaua europeană de centre pentru protecţia consumatorilor se refereau la serviciile turistice şi au fost cauzate de furnizarea incorectă şi incompletă de informaţii înainte şi în timpul călătoriei, furnizării de servicii la standardele sub nivelul celui publicat, anulării sau întârzierilor de zboruri sau chiar ne-furnizării serviciilor achiziţionate. De aceea, consider că revizuirea directivei privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite este oportună", a conchis Ţicău.

 

Autor Mihai Vintilă 09 Martie 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii