Adriana Ţicău cere ca sindicatele din toate statele UE relevante să fie invitate la dezbateri când o multinaţională iniţiază un plan de restructurare

De Mihai Vintilă 09 Februarie 2010, 00:00 Politica
Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a solicitat luni, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, ca "sindicatele din toate statele membre ale Uniunii Europene în care întreprinderea are unităţi productive -şi nu doar cele din statele în care se află sediul principal al companiei-, să fie invitate la dezbaterile din Comitetul European pentru Întreprinderi, atunci când o întreprindere europeană, multinaţională, iniţiază un plan de restructurare care afectează locurile de muncă".



Intervenţia deputatei europene a avut loc în cadrul dezbaterii PE privind declaraţia Comisiei Europene pe tema închiderii liniei de asamblare a Opel, din Anvers (Belgia), ca urmare a restructurării -cauzată de criza economică- făcute de compania General Motors.



Adriana Ţicău atrage atenţia că "dezbaterea s-a concentrat pe problemele legate de situaţia din industria constructoare de maşini, dar, dacă nu se iau măsuri imediate pentru păstrarea competitivităţii industriei europene si a forţei de muncă, pe viitor riscăm să avem astfel de dezbateri şi pentru alte sectoare, ca urmare a delocalizării unei părţi a producţiei europene în terţe ţări".

În intervenţia sa, doamna Ţicău a arătat şi că la începutul acestui an rata şomajului în UE27 a ajuns la 10%, iar în unele ţări, precum Lituania şi Spania, la 20%. De asemenea, ea a adresat în cadrul dezbaterii trei întrebări fundamentale:
Care va fi viitorul politicii industriale europene?
Încotro se îndreaptă competitivitatea economiei europene?
Ce se va întâmpla cu forţa de muncă din Europa şi implicit cu calitatea vieţii cetăţenilor europeni?

 

Autor Mihai Vintilă 09 Februarie 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate