30.000 de persoane la mitingul USL Iasi

De AGERPRES 22 Iulie 2012, 13:52 Politica
Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, la Iaşi, că aproximativ 30.000 de persoane participă la mitingul organizat de USL în cadrul campaniei de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

'Acest miting deschide o săptămână grea, de luptă politică. În acelaşi timp, ne pune pe noi pe votul încrederii. Jandarmeria ne comunică acum că participarea este de 30.000 de participanţi. Cifra nu este întâmplătoare pentru că aici, la Iaşi, am decis pe 24 ianuarie să formăm USL. Practic, schimbarea lui Traian Băsescu a început de la Iaşi, pe 24 ianuarie', a spus Varujan Vosganian.

Alături de Vosganian, pe scenă au urcat premierul Victor Ponta, preşedintele interimar Crin Antonescu, liderul PC, Daniel Constantin, Ecaterina Andronescu, Varujan Vosganian, Titus Corlăţean, Liviu Dragnea, europarlamentarul Cătălin Ivan, secretarul de stat Mugur Cozmanciuc, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, primarul Gheorghe Nichita precum şi alţi lideri politici.

Participanţii la miting poartă pancarde cu mesaje precum: 'Vrei o ţară ca afară? Da, Hai la referendum', 'Vreau Demiterea/Pentru că mi-a furat pensia', 'Ţi-a promis că vei trăi bine!/A minţit!/Demite-l/Hai la referendum'.

 

Autor AGERPRES 22 Iulie 2012, 13:52 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate