Conferinţa naţională de hipoterapie, Carei, jud. Satu Mare

De Redactia 08 Mai 2015, 13:17 Oferte

hipoterapieNew ImageFundația Pentru Comunitate, împreună cu MOL România organizează pe data de 6 iunie 2015, prima Conferință Națională de Hipoterapie.
Scopul conferinței este promovarea activităților în curs de dezvoltare din domeniul hipoterapiei, dezvoltarea relațiilor dintre profesioniști și organizații de specialitate din țară și din străinătate, respectiv inițierea unui forum în hipoterapie.

Evenimentul are loc la Carei, în judeţul Satu Mare, la Castelul Károlyi (Manejul Asociației Equus).

Sunt aşteptate să se înscrie la acest eveniment – alături de specialiști din acest domeniu – persoanele interesate în hipoterapie sau în terapii asistate de animale și terapeuții care doresc să-și aprofundeze cunoștințele.

Temele abordate în cadrul acestei conferinţe vor fi discutate de specialişti români şi străini sub coordonatorea științifică a doamnei Dr. Violeta Stan, iar prezentările susţinute vor fi următoarele:

- Dott.ssa Daniele Nicolas CITTERIO (Italia), Federația Italiană de Hipoterapie, Milano: Metoda de reabilitare globală cu ajutorul calului.
- BOZORI Gabriella (Ungaria), Federația Maghiară de Hipoterapie, Fót: Terapiile asistate de animale, în special hipoterapia.
- BALOGH Csilla (România), Asociația Hip-Tep, Aiud: Dezvoltarea proceselor cognitive cu ajutorul hipoterapiei.
- Erika WEISZ (România), Asociația HorsEmotion, Timișoara: Sunt special și merit un terapeut special! Hipoterapie – o metodă de abilitare globală.
- Anca Violeta BÎLBĂ (România), Asociația de Terapii Suportive Hipoterapia, Constanța: Abordarea prin terapie cu ajutorul calului a copiilor cu afecțiuni psihice.

Înscrieri și condiții de participare:

Cei interesaţi de participarea la această conferinţă sunt rugaţi să completeze formularul de inscriere şi să îl transmită ulterior pe email la adresa mentor@pentrucomunitate.ro până la data limită de înscriere.

Participarea este gratuită, iar cheltuielile de transport și de cazare se acoperă de fiecare participant.

Data limită de înscriere: 15 mai 2015.

Contact:
Organizator științific: Török Melinda Mária, torokmezes@gmail.com, 0740-771093
Coordonator eveniment: Pap Zsuzsa, mentor@pentrucomunitate.ro, 0752-018760

 

Autor Redactia 08 Mai 2015, 13:17 Oferte
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii