METRO – Starurile Comunității și-a desemnat câștigătorul

De A.Frangu 23 Iunie 2014, 10:57 Oferte
Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea METRO Cash & Carry, intre 10 aprilie – 5 iunie, întreprinzătorii independenţi și-au putut înscrie proiectele online pentru Inițiativa „METRO – Starurile Comunității” - parte integrantă a dedicării companiei METRO România în a sprijini succesul afacerilor independente.

Trofeul „METRO – Starurile Comunității” a fost acordat CONCORDIA  Development SRL. Marele câștigător a fost anunțat în data de 19 iunie, în cadrul Galei de Premiere „METRO – Starurile Comunității”, de către Gilles Roudy, Director General METRO Cash & Carry România.

CONCORDIA Development SRL câștigă, astfel, un premiu de 200.000 de lei, ca recunoaștere a eforturilor sale de integrare pe piața muncii a tinerilor proveniți din categorii dezavantajate social.

Situată în Ploiești, CONCORDIA este o brutărie – patiserie cu 6 salariați ce organizează ateliere de formare profesională în domeniul brutăriei pentru tineri fără adăpost, proveniţi din familii dezorganizate sau afectate de sărăcie. Pe lângă activitatea comercială desfășurată în piața locală, compania se implică în susținerea comunității prin oferirea unui prim loc de muncă tinerilor care, altfel, ar fi avut prea puține șanse pe piața liberă a muncii. Aceștia rămân aici pentru o perioadă de 1-2 ani, pentru a dobândi suficientă experiență și a fi pregătiți să facă față condițiilor competitive de pe piața muncii.

Anual, peste 20 de tineri finalizează cursurile de formare,  fiind  sprijiniţi în alegerea şi învăţarea uneia dintre meseriile de brutar sau patiser. Pe lângă activitatea practică de producţie, tinerii se pregătesc pentru a face faţă cu succes şi activităţilor conexe precum pregătirea documentelor, livrarea şi comercializarea produselor.

„Am inițiat programul METRO – Starurile Comunității cu ocazia aniversării a 50 de ani de existență METRO la nivel internațional, din dorința de a recunoaște și recompensa afacerile mici și mijlocii care contribuie semnificativ la dezvoltarea comunității din care fac parte. Dorim să felicităm CONCORDIA Development SRL pentru rolul important pe care îl are în comunitate și sperăm ca premiul competiției să ajute compania în demersul său de a integra pe piața muncii cât mai mulți tineri dezavantajați social. CONCORDIA Development SRL dovedește că tinerii pot fi, de fapt, cea mai bună investiție a unei întreprinderi. Compania intervine pe mai multe zone pe care noi, cei de la METRO Cash & Carry România, le apreciem în mod deosebit. Cea de business, de derulare a activităților economice de zi cu zi, formarea vocațională și orientarea profesională, precum și zona de reintegrare socială a tinerilor care provin din familii dezorganizate, defavorizate social sau direct din stradă.” a declarat Gilles Roudy, Director General METRO Cash & Carry România.

 

Autor A.Frangu 23 Iunie 2014, 10:57 Oferte
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii