Vulnerabilizarea și disoluţia Statului Român

De Cezar A. Mihalache 25 August 2012, 10:37 Natiunea
Chiar dacă au urlat ca din gură de şarpe, acuzându-i pe europarlamentarii PDL că prin acţiunile lor au dezinformat Europa, liderii USL au apelat la aceeaşi tactică. Într-un mimetism ce ţine loc de gândire politică naţională şi patriotică, social-democraţii şi liberalii au apelat tot la europarlamentari pentru a-şi promova mizerabilele delaţiuni prin care se continuă, într-un proces de manipulare ce depăşeşte cu mult naivitatea, ipocrizia, orgoliile şi frustările politicienilor noştri, decredibilizarea masivă a ţării.

Cu nimic mai prejos față de cei pe care i-au azvârlit de la butoane prin forța votului popular și uitând de toate relele reproşate pecinginei portocalii care a apelat la diferite instrumente manipulatorii pentru a cerși compasiunea pe la înaltele porţi UE, reproşuri care au mers până la depunerea unor plângeri penale împotriva unor lideri PDL, acuzaţi de subminarea economiei şi pângărirea imaginii ţării, USL a pus la rându-i mâna pe pixul delaţiunii.

Fără a ţine cont de demnitatea ţării și de drepturile cetăţenilor, ignorând faptul că PDL a căzut în dizgraţia publică şi din cauza tentativei de fi spălat rufele cu mâna străinătăţii, guvernanţii USL au scris mai marilor Europei (preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar şi comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding) pentru a stârni o reacţie cât mai radicală a Bruxelului. Numai că spre deosebire de detractorii portocalii, care doar se plângeau ca babele sub mitra popii, liderii roşii şi galbeni de ciudă şi dogmă au solicitat, şi nu printre rânduri, și o poziţie cât se poate de „intervenţionistă”.

Desigur, pare de neînţeles de ce un politician care nu are destulă forţă pentru a putea găsi ieşiri din situații de criză, care intră în panică şi, la primul furtună mai serioasă, fuge în braţele străinătăţii pentru a-şi căuta „domnitorul” care să-i spună ce are de făcut, se luptă totuși să ajungă în preajma acelui loc care îi pune în evidenţă tocmai slăbiciunile şi neajunsurile? Pentru că într-o asemenea situaţie suntem azi: cu o „forţă” a schimbării care nu și-a asumat alternanța la putere pentru a răspunde așteptărilor imediate ale țării și a rămâne în istorie măcar ca o copie a celei mai şterse umbre a celui mai şters epigon din pleiada de guvernanți postdecembriști. Asistăm la o continuă degradare a clasei politice care accesează butoanele puterii, fiind cu fiecare „mandat” de așteptare scurs din viața noastră martorii involuției clasei politce pe măsură ce acumulează anii de nerăbdare pe tuşa guvernării.

Este şi cazul actualei puteri care, până acum, nu a reuşit să dovedească decât faptul că este cel puţin la fel de ipocrită şi aplecată spre „negocieri” dubioase ca şi fosta pecingine. Pentru că, în clipa în care USL a dat fuga la rându-i la poarta stăpânirii pentru a da cu seubsemnatul împotriva propriilor instituții în Stat, s-a compromis. Şi a compromis și orizontul de aşteptare pe care îl flutura a speranţă în faţa românilor.

Astfel, tot prin intermediul delaţioniştilor de serviciu în care s-a metamorfozat cel puţin o parte a europarlamentarilor români, USL a cerut Uniunii Europene să-şi spună punctul de vedere faţă de acţiunile unor organe de anchetă care aparţin Statului Român. Şi nu este vorba de faptul că în acest fel guvernanţi au pus Bruxelul în postura de Big Brother angajat pe post de bodygoard al democraţiei din România (iar alte ţări membre UE s-a putea arăta cât se poate de deranjate de precedentul de „exprimare” a vocii Bruxelles-ului pe care îl creăm, dând ocazia şefilor UE să se umfle la statul de minijandarmii acestei părţi de lume), ci de faptul că, prin acţiunele propriilor guvernanţi, Statul Român este înfăţişat în faţa Europei, şi nu numai, ca un stat incapabil să-şi gestioneze propriile probleme. Iar eventuala intervenţie a greilor Europei cu o nouă listă pentru Victor Ponta, pentru reglarea situaţiei de la Bucureşti, ar crea acum un precedent, riscând să genereze reacţii ostile din partea celorlalte state care pot vedea în acţiunea aparent neutră a Bruxelului zorii unor noi limitări de suveranitate. Pentru că orice stat este expus, mai ales în condiţiile unei crize economice prelungite, riscului de escladare a conflictelor politice interne. Ba, UE şi-ar putea face și un obicei din astfel de „intervenți”, mai ales că s-a înregistrat deja o tentativă de supracontrol prin intenţia Băncii Centrale de-a supraveghea activitatea băncilor naţionale.

Apoi, prin astfel de delaţiuni, guvernanţii pot crea fisuri fatale în structura unitară a instituţiilor statului, favorizând atacurile şi insinuările. Căci, de exemplu, dacă nu ar fi existat recenta „reclamaţie” a cabinetului de la Bucureşti faţă de acţiunile opoziţiei, în fapt, o recunoaştere a incapacităţii de a gestiona lucrurile, o recunoaştere a vulnerabilităţii şi a posibilei disoluţii a instituţiilor Statului Român, o delaţiune prin cabinetul Ponta reclama de fapt faptul că propriile instituţii ar lucra împotriva sa (!?), nu s-ar fi insinuat agresiva aserţiune a Budapestei care, fie şi de la nivelul unui parlamentar „oarecare”, a început să tragă clopotul revizuirii frontierelor de stat ale României.

Iar faptul că nu am avut din partea Bucureştiului o reacţie pe măsură, prin convocarea imediată a ambasadorului Ungariei la Ministerul Afacerilor Externe şi reclamarea la Bruxelles a acestei agresiunii declarate a Ungariei (pentru că acesta era un motiv real de a depune plângeri la UE, şi de către guvernanţi, şi de către opoziţie), ministrul nostru de externe s-a limitat la un fel de polemică pe marginea situaţiei drepturile românilor din Ungaria comparatic cu supradrepturile maghiarilor din Transilvania. O diversiune cât un munte de inconştienţă prin care s-a distras atenţia de la adevăratul miez al problemei: prima revendicare aproape oficială a revizuirii frontierelor de către Ungaria.

În faţa unor declarații atât de abulice venite dinspre guvernul lui Victor Ponta, reacţia UDMR-ului de relua agresiv tema autonomiei chiar nu avea de ce să surprindă. Şi nu a mai surprins nici reacţia lui Traian Băsescu, „patriotul” care s-a folosit de români pentru a-şi face jocurile, dar care s-a dus în maghiarime să le mulţumească etnicilor pentru absența de la referendum. S-a dus la ceaunul cu gulaș deși abia terminase de sfârtecat Basarabia de la pieptul patriei-mamă, declarând pentru „Vocea Rusiei” că niciodată nu va avea loc o unire între Repulica Moldova şi România. Și în maghiarime a trasat tot niște hărți pentru venetici, pentru că, întrebat despre declaraţiile venite de la Budapesta, preşedintele-suspendat a avut o atitudine laşă, menţionând că acum nu mai este problema lui, ci a preşedintelui interimar.

Acesta este tragedia României; acea de a avea parte nu doar de un guvern care destramă din interior unitatea statală, dar şi de o opoziţie care trage cu sârg tot la căruţa veneticilor şi alogenilor.

 

Autor Cezar A. Mihalache 25 August 2012, 10:37 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate