Uninominalul unguresc

De Cezar A. Mihalache 27 Mai 2012, 17:28 Natiunea
Nici dacă ar fi fost la putere nu ar fi obţinut această uriaşă concesie care îi pune practic la picioare reprezentarea teritorială de care avea nevoie. Acea “externalizare” a ţinutului secuiesc într-un ţinut anti-România în care noi să ne regăsim doar între anumite virgule. Pentru că artificiul făcut de USL în vreme ce „adapta” legea electorală la noua configuraţie de forţe politice din arcul guvernamental vine şi rezolvă ultimele probleme de reprezentare a maghiarilor.

Pentru că, înainte de a stâlci legea electorală pentru a-i fi de folos propriei reprezentări în asigurarea majorităţii colegiilor, USL a pus la îndemâna UDMR o adevărată cameră parlamentară pentru “cadrele” pe care, neîndoielnic, UDMR le are la îndemână. Un spor de parlamentari raportaţi şi însumaţi prin criteriul inventat peste noapte al acordării unui fotoliu în pus în acele colegii în care o minoritate depășește şapte la sută.

Asta în vreme ce românii sunt manipulaţi cu ideea necesităţii reducerii numărului de parlamentari. Adică, să tăiem vârtuos de la noi, dar să punem la ei, o împărţire a ţării care aduce teribil de mult cu acea configurație teritorială trasată după felul de îmbăiere a șefului statului în băile de mulţime…

Desigur, dacă din partea PNL ne aşteptam oricând la o asemenea masticaţie de gulaş electoral luat direct din botul plin de spume al iredentistului fără (încă) fotoliu parlamentar, şi nu atât în amintirea vremurilor în care viermele politruc liberal guverna alături de cel iredentist, ci mai ales ca o consecinţă directă a absorţiei de reziduu democrat-liberal în umoarea galbenă a liberalismului, creând un melanj în care portocaliul atât de hulit azi s-a transformat într-un verde făţiş, cu adevărat surprinzătoare este poziţia de capră neghioabă a Social-democraţilor şi Conservatorilor.

Mai ales a acelui PSD care se justifică pentru eroarea produsă prin fluturarea unei naivităţi deloc convingătoare, mimând mirarea şi privind cruciş spre principalul “vinovat”. Acel personaj cu privirea rătăcită, dar necrucisă, de copil întârziat la joaca de-a soldăţeii politici, “prostioarele” tânărului politician cu pofte de premier făcut la comanda guzganului rozaliu, cotrăbăitor nevăzut şi prin labirintul politic al Cotrocenilor, netrebuind pesemne să ne mai mire.

Pe asta s-au bazat şi adevăraţii păpuşari, ghici, ghicitoarea lor!, când s-au gândit ce explicaţie or să ne dea la jocul lor de-a reprezentarea parlamentară a românilor din Harghita şi Covasna. Românilor de acolo cărora le-a asigurat lor o minimă reprezentare în parlament, dându-le, în schimb, acelora din cauza cărora au ajuns minoritari pe propriile pământuri un maximum de reprezentare în acelaşi parlament. Iar în vreme ce românii câştigă câte un mandat ici-colo, maghiarimea îşi formează pâlcuri pâlcuri ditamai grupul parlamentar din ceea ce i-a pus pe tavă USL-ul.

Acum vom înţelege poate de ce UDMR s-a căznit să-şi asigure candidaţi la primăriile din câte mai multe localităţi. Acum vom înţelege ce înseamnă acea externalizare şi cum ne va afecta. Acum vom înţelege că ne vom pricopsi cu un parlament „curăţat” prin acest ultim vot tembel de uninominal de orice fel de specialişti, dar îmbuibat cu exponenţii ciocoismului de prigonit şi reprezentanţii cvasi-maghiarismului. Care vor va avea grijă, că, deh!, de aia fac parte din “minorităţi”, să se asigure că nu vor candida neapărat personaje bogate la pungă dar sărace la idei (antiromâneşti), ci adevărate bombe juridice  gata să ne spulbere din drepturile noastre. Atâtea câte au mai rămas.

Vom avea, pe de o parte, un parlament al formaţiunilor româneşti în care uninominalul pur va asigura doar accesul unor îmbuibaţi care nu ştiu să pună cap la cap două fraze dacă îi scoţi din argoul lui „ce îmi iese”, fără specialişti, fără avocaţi, actori, scriitori, medici, poate cu mici excepţii, iar de cealaltă parte vom da nas în nas cu un parlament al minorităţilor devenite majorităţi, umflat în peticele verzi cu noi şi noi fotolii, unde nu vom găsi doar indivizi bine pregătiţi pentru a pune virgulele legislative acolo unde trebuie pentru a împinge definitiv România într-o uriaşă paranteză

La votul uninominal anterior s-a îndepărtat spuma societăţii politice româneşti. Nume grele au fost date la o parte din parlament într-un mârşav algoritm al câştigătorului venit de pe locul doi, trei sau chiar patru. Au fost scoase din viaţa parlamentară românii adevăraţi, capacităţile şi somităţile cultural artistice şi istorice. Acum, prin acest uninominal “perfect” se elimină şi restul cremei. Cât mai era.

PSD o să motiveze că a făcut asta pentru a ne scăpa definitiv de PDL. Şi pentru a ne convinge o să se joace şi de-a suspendarea preşedintelui. Dar, de fapt, PSD a făcut asta pentru a-i scăpa pe ei, cei verzi şi galbeni de atâta ură anti-românească, de noi…


 

Autor Cezar A. Mihalache 27 Mai 2012, 17:28 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate