Stații liniștiți, statul… veghează!

Dacă ducea fraza mai departe și completa cu acel spumant „Prietenii știu de ce!”, măcar ar fi fost o zicere demnă de „premiul Gâgă” sau „trofeul Zmeura guvernării”. Dar așa, a rămas cea mai nefericită „cugetare” post-decembristă. Și e trist să vezi că, după un sfert de secol, apare o asemenea cuvântare socialist-guvernamentală: „Statul e mai bun administrator al pensiilor”. Serios?! Păi mâine o să ne spună premierul că statul este și cel mai bun administrator al salariilor! Nu ale acelora din sfera bugetară, ci și ale privaților. De fapt, putem spune că deja a băgat o sârmă groasă în buzunarul descusut al privatului, insinuându-se peste libera decizie a acestuia de a-și gestiona afacerea. Că doar statul știe cel mai bine și ce e bun pentru salariatul din privat, nu?! Impunerea fișelor de pontaj, a unor condici, fie ele și abil mascate sub formule informatice, reprezintă o intervenție grosolană a statului acolo unde chiar nu are ce să caute. Pentru că el trebuie să coordoneze, să supravegheze, nu să impună!

Da, statul s-a umflat și are nevoie de noi domenii de guvernat, de controlat. Pentru a-și justifica dimensiunea dar și pentru a asigura funcționarea uriașului elefant cu picioare de lut de mai ieri, transformat azi într-o agilă căpușă roșie care se umflă și se tot umflă.

Dacă vrea „condici”, statul trebuie să le bage în „propria-i” ogradă. Acolo în sfera bugetară. Aia predominant neproductivă și cheltuitoare. Care este plus-valoarea pe care o produce mediul bugetar? Pentru că, la acest moment, nici măcar zisele companii de stat nu produc o plus valoare. Ci toate administrează ceea ce statul acaparează și coordonează în numele politicilor guvernamentale!

Sigur, pentru că bugetarii sunt plătiți din banii noștri, lor li s-ar justifica nu doar condici de prezență, ci și fișe de post care să țină loc și de acele contracte ale responsabilității și responsabilizării în administrarea a ceea ce se ia de la noi.

Dar ce să cauți cu fise de pontaj și condici în mediul privat?! Acolo unde plus valoarea este dată, nu de cantitatea de ore risipite între brațele unui fotoliu (și unde singurul efort îl reprezintă ridicarea ceștilor de cafea), ci de calitatea muncii.

Suntem într-o nouă etapă a războiului pe care guvernanții îl duc cu mediul privat. Am mai trăit astfel de vremuri și știm bine că direcția trasorului roșu și al panglicilor de tăiat la  fiecare microcincinal ne duce în afara normalității europene.

„Statul e mai bun administrator al pensiilor”?!… Nu, nu butada convingerii premierului  pentru prezent ar trebui să ne revolte. Ci efectele pentru un timp foarte îndelungat. Și nu faptul că statul (poate cel mai bun lotru!), își bagă mâinile dincolo de coate și vrea să ia „pentru o vreme” din banii piloanelor de pensii private (dar de ce doar „pentru o vreme”, nu este sigur pe sine de cât de bun administrator e?!), ci agravarea lipsei de încredere la nivel național.

Cum să-i mai convingi pe tineri să rămână în țară când tu le retezi firele de continuitate prin accentuarea stării de incertitudine privind pilonul principal, public, de pensii, pe care „cel mai bun administrator” dovedește că le are aproape scăpate din „randamentul” de colectare, având nevoie urgentă de banii exact din acea categorie pe care o mai puteam flutura tinerilor de azi ca asigurare pentru banii lor din viitor, pensiile private. De aceea, statul ar trebui să se dea pe sine în judecată pentru hoția pe care o pune la cale. Pentru că vrea să ia din banii pe care oamenii îi plătesc pentru viitorul lor!

Poate că într-o altă guvernare statul ar fi fost cel mai bun administrator! Dar deocamdată rămâne același balon de huzur politic, gestionat bine doar în raport de interesul celor ce stau cuib de viespe în stupul sinecură. Pentru că statul, ca administrator al pensiilor, are un randament zero. El doar colectează banii în fondurile de pensii iar în clipa următoare îi dă ca plăți pentru pensionarii „în funcțiune”. Singurul loc unde banii se depun practic pentru viitor, fiind puși într-un circuit în care să „producă”, este cel din piloanele private. Și nu faptul că statul vrea să fraudeze, „pentru o vreme”, sistemul de pensii private va avea consecințe dezastruoase, ci spulberarea încrederii pe viitor în acest sistem.

Și ar mai fi ceva în fraza neterminată din vociferările laudative ale tavernei de guvernare. Faptul că statul ar fi cel mai bun administrator, indubitabil al orice (!), iar prietenii care „știu de ce” nu sunt simplii „camarazi” de spriț politic, ci aia cu haină militară. Cam așa sună marșul heirupist din ședințele guvernamentale. Ba, poate că, după ideea de militarizare atât de senină a Institutului Cantacuzino, prin dorita trecere în subordinea Ministerului Apărării și transformarea în unitate militară, or să urmeze și alte militarizări de „unități” care sunt cel puțin la fel de vitale. (Și atenție! Cei ce nu cunosc sistemul, sigur, nu este cazul premierului, ar trebui să înțeleagă faptul că, acolo unde se bagă, Armata stă neclintită cel puțin două-trei decenii. Dar poate că, de fapt, „defectarea” sistemului nici măcar nu urmează a se produce… Pentru că ea este în plin proces de insinuare peste mediul civil nesupus).