Recensământ în morgile nepăsării

După ce s-au încăierat pe… morţii din listele electorale permanente (!) din ţară, unii vrând să-i resuscisteze pe proaspeţii decedaţi pentru realizarea unui cvorum al cioclilor politici într-un recensământ al absurdului, alţii încercând să-i declare fără puls electoral pe alegătorii, încă vii, dar având diverse „infirmităţi” instituţional-birocratice, precum acte expirate sau deplasări pe alte meleaguri, acum politicenii se bat pe morţii din Diaspora. Se luptă precum corbii pe cadavrele românilor decedaţi departe de ţară, deveniţi acum mărul unei noi discordii populist-electorale.

Până acum, nimănui nu i-a păsat de românii care şi-au pierdut viaţa departe de ţară. Deşi toate guvernările au avut foloase evidente de pe urma românilor care lucrau afară, nici un politician nu s-a gândit şi la situaţiile dramatice prin care au trecut multe familii. Nu s-au gândit la sutele de români care şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor de muncă, a celor rutiere sau chiar în urma unor violenţe rasiale din ţările în care au încercat să-şi găsească un colţ de pâine. Nimeni nu i-a luat în seamă pe românii din Italia care, încă din primii ani ai exodului impus de guvernanţi conaționalilor lor, unii plecaţi pe meleaguri mai depărtate decât toate drumurile pe care le făcuseră o viaţă în afara satului, plecaţi doar pentru a reuşi să asigure cumva hrana familiilor, solicitau guvernului României să înfiinţeze un fond de urgenţă pentru ajutorarea rudelor decedaţi la muncă în străinătate.

Deşi toţi guvernanţii s-au bătut în piept pentru obţinerea dreptului românilor de a lucra afară, de fapt de a deveni, în lipsa unui colţ de pâine în propria ţară, slugi la porţile străinilor, nimeni nu a luat o măsură pentru a ajuta familiile celor decedaţi. Chiar dacă Europa ne ironiza de atunci pentru faptul că Statul Român nu este capabil să îşi repatrieze cetăţenii decedaţi, preferând să-i lase prin morgi cu luniile şi chiar anii.

Astăzi, ca într-o oglindă sinistră a recentului recensământ, nu avem habar câţi români sunt de fapt îngropaţi prin cimitirele străinilor sau, mai grav, abandonaţi prin morgile spitalelor. Şi poate că de aici ar fi trebuit să-şi înceapă „mini-recensământul” guvernul Ponta. Căci, dacă tot un guvern de factură fesenistă, cel al lui Adrian Năstase, i-a alungat pe români în acest exod, desfiinţând milioane de locuri de muncă în ţară, poate că Victor Ponta ar fi trebuit să-şi trimită aghiotanţii pentru a „recenza” românii îngropaţi în cimitirele săracilor şi necunoscuţilor din Spania ori Italia. Poate că, înainte de a se gândi cum să arunce în cârca bolnavilor din ţară coplata, premierul ar fi trebuit să-l trimită pe ministrul Sănătăţii să ia la pas morgile străinătăţii. Acolo unde corpurile celor decedaţi stau cu lunile şi chiar anii pentru că familiile rămase în ţară sunt prea sărace pentru a achita costurile repatrierii.

Şi totuşi, iată că a venit clipa în care şi morţii uitaţi pe afară contează. Ba, într-atât de mult că s-a iscat şi conflict în sânul clasei politice, lupta dându-se de astă dată pe dreptul de paternitate asupra unui proiect ce vizează repatrierea românilor decedaţi departe de ţară.

Astfel, după ce deputatul PDL de Diaspora, Wiliam Brânză, a redactat un proiect pentru repatrierea cetăţenilor români (a decedaţilor, pentru că aducerea viilor ar fi cu mult mai costisitoare, fiind necesare mult mai multe decât cele pentru liniştea celor trecuţi în lumea drepţilor), contracandidatul politic direct al acestuia, tot deputat de Diaspora, social-democratul Cristian Rizea, a invocat prioritatea gândirii sale pe acelaşi proiect!

E drept, pare oarecum absurd ca, după ce PDL a tot tras clopotul în dungă pentru ţară, şi încă vreme de câteva mandate, deputatul pecinginei portocalii să pună pe hârtie un proiect tot cu inspiraţie de ferpar. Dar, trecând peste aplecarea cvasigenerală a PDL-ului de a se gândi la români doar în chenar negru, iniţiativa îşi avea punctul ei de logică. Pentru că mult prea mulţi români proveniţi din familii sărace au fost uitaţi de Statul Român prin morgile străinătăţii, rudele neavând zecile mii de euro necesare pentru a-i aduce în ţară şi a-i înmormânta după datină.

Dar şi mai abusrdă a fost felul în care deputatul PSD s-a bătut cu pumnii în piept pentru a lua coroniţa iniţiativei. Cu preţul de a cădea în ridicol (dar ce mai contează un deputat penibil, când tot partidul s-a decredibilizat prin recentele acţiuni?!), Rizea a ieşit la rampă pentru a reclama public furtul intelectual necrofag săvârşit de deputatul portocaliu.

În fapt, o încercare tembelă de a demonstra că PDL l-ar fi plagiat, chiar dacă nu în teza de doctorat, măcar într-o ciornă de ferpar. Argumentul social-democratului? Faptul că el, „personal” (!), s-a gândit la acest proiect cu mult înaintea pedelistului furăcios şi băgăcios în gropile arvunite de PSD. Dar nu a spus nimic public, pentru ca partidul să aibă timp pentru a calcula cât ar costa, ca efort bugetar, un asemenea proiect. De fapt, pentru ca PSD să întrebe FMI dacă este de acord ca Statul Român să-şi repatrieze cetăţenii morți departe de casă. Or, răspunsul pare a fi fost negativ de vreme ce deputatul tot nu a ieşit să se laude cu proiectul pe care l-a gândit.

Desigur, să te lupţi, „politic”, pentru a-ţi lega numele, pentru istorie, de un proiect legislativ atât de morbid, demonstrează că deputatul are unele probleme. Sau este parte din mecanismul activat de PSD pentru a distrage cu orice preţ atenţia de la marea ruşine pe care tocmai o traversează. O încercare de a deturna atenţia opiniei publice pentru ca USL să poată aşeza batista, mai degrabă praporul mortului din poartă, pe ţambalul unei penibile răsturnări de situaţii în dovedirea adevăratului scop al venirii USL la putere. Un scop ce nu are nici o legătură cu aşteptările şi nevoile imediate ale simplilor oameni, desconspirat recentele interceptări dintre Ioan Rus şi Paul Dobre. Dialoguri ce au evidenţiat natura intereselor pe care le urmăreşte USL, interese cu nimic diferite de cele pe care le-a avut şi pecinginea portocalie, ci doar mai brutale în felul de realizare.