Prestatorii societăţii civice

De Cezar A. Mihalache 09 Noiembrie 2012, 12:44 Natiunea
În prag de campanie electorală, sindicatele par a prinde viaţă… Dar nu pentru a demonstra propriilor membri că mai există, şi mai au un cuvânt de spus pe scena societăţii civile, ci pentru a semnala clasei politice disponibilitatea polarizării votului de sindicat. Mai ales acum când, prin reducerea semnificativă a pomenilor electorale legale la o valoare infimă, s-a produs o dezagregare a posibilităţilor de mituire directă. Ceea ce crează pentru sindicate o şansă nesperată de a pune pe taraba electorală polarizarea după „cerere şi ofertă” a voturilor membrilor de sindicat.

Şi chiar dacă, după masivele restructurări şi dezagregări de la nivelul bugetarilor, sindicatele reprezentative sunt mult mai mici în dimensiunea lor, în contextul în care mituirea directă este practic suspendată sub ameninţarea dosarelor penale în cazul obiectelor electorale cu un preț de piață mai mare de zece lei şi un ban, valoarea politică a sindicatelor, fie ele şi înjumătăţite de destructurarea pieţei muncii, creşte radical. Or, pentru a-și semnala „disponibilitatea”, prin apelarea la unele tactici de santaj pe care nu prea le-au mai exersat de când au fost reduse la tăcere, în special sub mandatele premierului Boc, câteva sindicate au ieşit acum la rampă cu o cerere cel puțin năstrusnică

Astfel, deşi în vremurile în care se produceau restructurări masive, când Codul muncii era rescris pentru a împlini poftele de asuprire de tip neocolonialist ale feluritelor multinaţionale, sindicatele nu se preau agitau pentru a apăra drepturile membrilor, acum, s-au trezit să lupte pentru apărarea dreptului la zile libere. Şi cum Ziua Naţională bate la uşă, nimerindu-se înaintea votului decisiv, sindicatele încearcă să mimeze acea conştiinţă naţională pe care ar fi trebuit să o afişeze cu doi ani în urmă. Atunci când tinerii noştri mureau de epuizare prin multinaţionale, dar Codul muncii era pocit pentru a fi pus la dispoziţia multinaţionalelor.

Astăzi, în numele unei presupuse apărări a drepturilor angajaţilor din companiile de tip retail de a nu lucra de 1 Decembrie şi alte sărbători legale, sindicatele cer guvernului adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă prin care magazinele să fie obligatoriu închise în aceste zile. Ceea ce, chiar dacă sună mărinimos, reprezintă în cele din urmă o încălcare grosolană a libertăţii de decizie a comercianţilor şi angajaţilor din mediul privat. Pentru că, atâta timp cât există un acord al salariaţilor, iar zilele respective sunt retribuite conform legii (activităţile prestate pe timpul sărbatorilor legale fiind reglementate de legislaţia în vigoare), este evident că forţarea de către sindicate a închiderii magazinelor urmăreşte un cu totul alt scop. De fapt, este o încercare a sindicatelor de a se extinde peste un segment pe care l-au ignorat când aveau destul „material” la nivelul bugetarilor: mediul privat. O tentativă de a-şi reface dimensiunile anterioare prin aducerea la masa negocierilor a reteilerilor şi multinaţionalelor.

Perioada electorală este favorabilă însă şi afişării pretenţiilor altor miscări civice. Abia constituite ori ieşite din „conservare”, acestea încearcă la rândul lor să îşi anunţe, evident, cu mult mai puţină forţă de trâmbiţare, „disponibiltăţile”. Și nu este nicidecum surprinzătoare înfiriparea la masa „revendicărilor” a unor organizaţii precum o mişcare, inept intitulată, „reţeaua”. „Reţeaua politică”. Denumire care te duce cu gândul nu doar la structurile interlope, ci şi la mişcările de „lobby” din exact zona pe care aceasta vrea să o reformeze. Iar perioadele electorale par potrivite şi pentru prestaţiilor scârbavnice ale unor organizaţii care pun accent pe anormalitate ca expresie a normalității. Asociaţii care, când nu comentează public opţiunile politice ale personajelor care îşi afişează făţiş dispreţul faţă de anormalitatea unor astfel de mişcări ori, mai rău, instigă pentru înlăturarea din viaţa politică a politicenilor care nu sunt de acord cu homosexualitatea, prestează spectacole în centrele noastre educative.

Şi cum poți defini o piesă de teatru despre istoria homosexualităţii din România care se joacă într-una din facultăţile noastre? Şi nu orice facultate, ci, pentru  a insinua, prin analogie cu aplecările bănuite ale unor politicieni, o anumite certitudine, chiar în cadrul Școlii Naţionale de Ştiinţe Politice. Or, de când a ajuns homosexualitatea o ştiinţă politică?

În acest fel, de la seminariile despre holocaust ţinute prin facultăţile de filosofie am ajuns la reprezentaţii despre istoria homosexualităţii cu oră de predare în facultăţile de ştiinţe politice! Cu nume de piese special alese pentru a sădi otrava autodispreţului, precum piesa intitulată: „După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)”. Oare ministrul educaţiei are habar? În mod cert, da! Pentru că astfel de înjosiri fac parte din mecanismul de dezagregare a credibilităţi și onorabilității învăţământului românesc.

Dar poate că tocmai acesta este şi motivul pentru care acelaşi ministru face presiuni pentru implementarea bacalaureatului diferenţiat. Examenul „maturității”, pentru tâmpiţi şi pentru isteţi. Să nu ajungă să asiste, în cadrul facultăţilor, la asemenea acţiuni orice „tâmpit”, nu?! Şi o să avem parte, dacă nimeni nu dă de pereţi cu proiectele „abramburicăi”, chiar şi de examene de licenţă diferenţiate. Că nu toţi absolvenții de facultăți pot promova examenele, nu?! După care o să avem şi doctoranzi, ba, poate, şi academicieni „profesorali”…

 

Autor Cezar A. Mihalache 09 Noiembrie 2012, 12:44 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate