Norma de reşapare şi insistenţa în -eroare-

De Cezar A. Mihalache 11 Iunie 2012, 15:32 Natiunea

În comparaţie cu Emil Boc, premierul Victor Ponta se dovedeşte într-adevăr mult mai eficient, reuşind în puţinul timp de la preluarea funcţiei să facă schimbări şi mutări pe tabla alternanţei care i-au luat fostului premier PDL-ist cu mult mai mult timp! Asta nu înseamnă însă că este şi mai raţional decât predecesorii lui. Ori că aceia au fost ceva mai isteţi. Nu înseamnă că Boc sau Ungureanu au chibzuit mai îndelung la paşii pe care i-au făcut.

Diferenţa în viteza de implicare vine din faptul că, în vreme ce Emil Boc avea înaintea lui un mandat întreg pentru epurări, racolări şi rocade, Victor Ponta este presat de alegerile din toamnă. Are cu mult mai puţin timp pentru a asigura politizarea structurilor instituţionale interne şi externe care să asigure obţinerea adevăratului mandat. Un mandat care va trebui luat de la popor, nu asigurat prin graţia lui Traian Băsescu.

Şi este clar că timpul este prea scurt pentru a reuşi să convingă la nivelul de acaparare la care visează social-democraţii. Şi atunci marşează pe linia de acţiune a fostelor guverne. La nivel intern, prin decapitarea agenţiilor şi deconcentratelor, acțiuni urmate de cvasi înroşirea politică a acestora, pe plan extern prin asigurarea mecanismului de vot ţintit.

Ba, se poate spune că Victor Ponta este chiar mai presat în urma propriei decizii de a devansa alegerile parlamentare cu o lună. Evident pentru a evita să transforme alegerile parlamentare într-o confruntare directă cu primele facturi „fierbinţi”.

Or, cel puţin până acum, deşi la nivelul ţării, al traiului simplului cetăţean, nu se văd încă rezultate, Victor Ponta poate fi apreciat pentru un lucru: ritmul alert în care schimbă şefii de agenţii şi deconcentrare din teritoriu pentru a asigura rapid culoarea politică „internă” până la alegerile din toamnă.

Rapid şi fără explicaţii credibile, premierul mazileşte director după director. Dar, dacă vechea putere se îngrijea cel puţin să pună în loc oameni cât de cât curaţi, actualul premier are o normă de reşapat atât de stringentă încât nici nu mai ţine cont de calitatea oamenilor pe care îi numeşte. Şi reuşeşte performanţa de a aduce pe aceste posturi personaje cât se poate de dubioase.

Şi totuşi, Victor Ponta nu s-a oprit doar la a asigura „deconcentrarea” portocalie la nivelul structurii interne a statului. Dimpotrivă! Dacă fostei puteri i-a luat ceva timp să realizeze valoarea votului românilor de afară, scoţându-l din letargie pe fostul ministru de externe Teodor Baconschi, pentru a eficientiza votul la minut în ambasadele şi consulatele României, Victor Ponta a venit cu lecţiile făcute şi la acest capitol. Şi nu a aşteaptat săvârşirea politică a logisticii instituţionale interne pentru a acţiona şi „afară”.

Astfel, aproape simultan, premierul a demarat şi un proces de epurare a consulilor portocalii ai României.

Desigur, este puţin probabil să ajungem să-l vedem pe Andrei Marga lansându-se în vorbe goale aidoma fostului ministru Baconschi. Şi este şi mai puţin probabil ca, în lipsa unei dudui Udrea în eşaloanele de doamne social-democrate, actualul ministru de externe să ajungă să aducă laude delicatei soţii a premierului. Dar asta nu înseamnă că nu este la fel de „externist” în privinţa felului de acaparare a voturilor de afară. Şi este cât se poate de suspectă epurarea demarată de cabinetul Ponta înaintea unor alegeri în care votul românilor de afară va cota enorm.

De fapt, în tot ceea ce întreprinde actualul guvern găsim albiile de impostură, de abuz şi supralicitare a răbdării şi speranţei românilor săpate şi „degroşate” rând pe rând de toate guvernele anterioare. Numai că Victor Ponta joacă pe o fâşie extrem de firavă. Şi nu va fi nevoie ca eventualii adversari politici să acţioneze prea puternic pentru a-l decredibiliza.

O va face singur! Prin numirile dubioase la nivelul cărora, dacă este scuzabilă „ratarea” unei desemnări, începe să fie dubioasă insistenţa în eroare. „Gafa” de a desemna ca şefi de agenţii personaje cu probleme cu iz penal ori prin afişarea alături de indivizi cunoscuţi pentru conflictele lor cu Fiscul. Şi sunt deja atâtea „erori” încât, fie Victor Ponta nu ţine cont de sfaturile celor din jur, fie premierul a fost lăsat singur, nefiindu-i asigurate nici măcar informaţiile minime în cazul desemnării anumitor personaje pentru feluritele funcţii eliberate prin epurare.

Iar dacă graba de a acapara politic tot ceea ce înseamnă structură instituţional-statală internă este oarecum explicabilă, faptul că a declanşat şi epurarea la nivelul consulatelor României îl aduce periculos de aproape de firul de legătură cu modul de acţiune al fostei puteri.

Astfel, înainte de a fi lămurit problema intruziunilor tot mai dese şi tot mai violente ale Budapestei, înainte de a-i fi pus la punct pe oficialii unguri care vin şi batjocoresc fiinţa naţională românească în Ardeal, înainte de a fi dus la bun sfârşit intenţia de a-l declara persona non grata pe preşedintele parlamentului ungar, premierul  decapitează zona de acţiune politică la nivelul oficiilor noastre diplomatice.

Da, este nevoie ca toate capetele hidrei portocalii să fie retezate! Numai că, procedând în acest fel, actuala putere nu se va mai deosebi cu nimic de fosta pecingine portocalie. Iar dacă va continua să acţioneze în spiritul decapitării doar de dragul acaparării a cât mai mult din instrumentele unui viitor alt stat-partid, PSD nu va mai avea nevoie nici măcar de o altă culoare distinctă pentru a dovedi că a coborât la nivelul pecinginei portocalii.

 

Autor Cezar A. Mihalache 11 Iunie 2012, 15:32 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate