In memoriam: Paul Everac – Ultimul strigat a amutit…

De Cezar A. Mihalache 21 Octombrie 2011, 16:49 Natiunea
A scris enorm. Îi placea sa combata si hârjonea tarele societatii în texte ironice.

Personal, l-am cunoscut în cadrul redactiei „Natiunea” si, chiar daca multi îl considerau un „dinozaur” (dramaturgul chiar îsi permitea sa-i ironizeze pe acestia printr-o ironie la adresa propriului sau destin în noua societate, sustinând, de data aceasta într-un cotidian national, o rubrica cu un nume pe masura, „Dinozaurul tare în dinti”), i-am apreciat scriitura.

Tinea foarte mult la forma cuvântului si utiliza, uneori sufocant pentru cei ce faceau corectura, regionalismele.

Nu ne-am înteles însa întotdeauna… Mai ales când, preluând în urma cu sase ani postul de redactor-sef, am schimbat linia redactionala oarecum „arhaica”, lasând loc liber si întepaturilor venite dinspre alti scriitori. Am primit numeroase scrisori de protest, mi-a reprosat vrute si nevrute, dar mi-a fost mereu simpatic.

Cu adevarat l-am cunoscut la premiera uneia dintre ultimele sale piese, daca nu chiar ultima, de la TNB. „Coada”. O satira la adresa unui fenomen din vechiul regim. Atunci, mi s-a parut haioasa reîntoarcerea în timp. Dar azi constat ca maestrul a vazut în viitor, iar piesa, „apusa” cum o socoteam, se dovedeste acum din nou actuala. Prea actuala…

Atunci, ca invitat al invitatului sau, prietenul de o viata ambasadorul Gheorghe Gheorghiu Pancratiu-Iuliu, fost ambasador pe lânga Vatican, plecat si el dintre noi, am stat lânga maestru mult mai mult timp. Si l-am cunoscut altfel decât îmi permitea scriitura pe care o trimitea la redactie. Apoi, l-am vizitat si acasa, în casa lui ca o scena de teatru din care a fost evacuat, dar si pe domeniul din Arges, si am descoperit un personaj-fenomen. Nu apartinea, prin vorba si înfatisare acestor vremuri, dar punea mult suflet în fiecare strop de cerneala.

Acum, a plecat la rându-i printre ceilalti scriitori ai Cerului: Iosif Constantin Dragan, Mircea Micu, Fanus Neagu, Artur Silvestri, Ioan Margineanu…

În semn de respect pentru lunga sa colaborare , vom reaminti unul dintre articolele publicate în tableta pe care a sutinut-o multi ani în gazeta „Natiunea”. Asternuta în urma cu mai bine de doi ani, slova este si azi dramatic de dureroasa în felul în care releva adevaruri pe care nu vem sa le constientizam…

„Solidaritatea româneasca se cheama cârdasie

Sunt rare momentele în care na?iunea româna pare solidara în sens pozitiv, cum ar fi la unele catastrofe (cutremure, inundatii, incendii), dar si atunci cu mnetiunea si corectivul ca trebuie pazite bunurile de cetele de borfasi. Mai sunt si unele contributii voluntare la câte o nefericire, unde se misca omul simplu sau bogatasul duios. Acestea sunt însa exceptiile si nu despre ele vreau sa vorbesc. Frapante sunt si solidaritatile articulate pe Nu! pe Jos! pe Moarte lui!, dar si ele sunt exceptii în context.
Unde lucrul capata consistenta este ca nici o masura asanatoare nu pare posibil în România de azi sau de ieri, daca încalca interesele materiale ale ipochimenului, ale celui grijuliu sa-si faca parte. Atunci, individul se coalizeaza repede, îsi cauta structurile de corespondenti subterani si face cum îl taie capul ca sa razbeasca, împotriva oricarui cuvânt de ordine sau principiu.
A edictat comunismul, de pilda, fel de fel de dogme si masuri, unele radicale; a fost o rezisten?a generala, pe cât s-a putut – si secreta! Repartitia nu s-a mai facut dupa canoanele egalitare, ci s-au constituit canoane de privilegiati, mafii, cumetrii, nemosaguri, sisteme de relatii protectioniste sau exploatatoare, s-au dat peste cap normele, nimic n-a mai functionat la un moment dat cum trebuie, marfurile au fost dirijate clandestin si au ajuns în strainatate, diseminand în tara penuria, mizeria si mai ales inegalitatea, facând sistemul de râs, desi el se credea uman si rasional. Cumetria a subminat România. Unii aveau, prin solidarita?i subversive, iar altii chiraiau si chitaiau, pâna au întors regimul pe dos.
Acum, în democratie, lucrurile s-au agravat, sustragerile s-au însutit si înmiit, frauda circula aproape libera pe canale privilegiate oricum nepedepsita, iar solidaritatile mafiote prezideaza repartitia, protejând interesele înfiptilor în diferite structuri.
S-a facut peste tot clica, sau gasca, sau sleahta, iar în unele parti, haita. Oamenii s-au bandat în partide, ranguri, cinuri, au deschis porti de greblare spre sine a avantajelor si pricopselilor, tin cu dintii de cârdasia lor, rezemata pe cumetrie. Altfel, sunt la cheremul întâmplarii si al saraciei. Îi tine cârdasia la suprafata. Se articuleaza unii prin altii spre profituri sfidatoare, spre huzururi pazite gelos.
S-a încercat, se încearca o redistribuire mai echitabila, renun?area la marile cumuluri obraznice, la veniturile orbitoare ale unor autopotentati: nu se poate! S-a încercat simplificarea aparatului administrativ, reducerea lui la proportia utilului: nu se poate!
S-a încercat competitia mai echitabila a licitatiilor si antreprizelor: nu se poate! Protejarea potentialului românesc de plaga importurilor impuse: nu se poate! S-a încercat simplificarea drumului marfii de la producator la consumator, fara atâtia intermediari paraziti ca vâscul: nu se poate! S-a încercat scoaterea din ghetouri si tinerea în frâu a liotelor tiganesti: nu se poate! S-a încercat trimiterea în Justitie a marilor prevaricatori: nu se poate! Aducerea în tara a gestionarilor fraudulosi fugiti: nu se poate! Totul e implicat, intricat, totul e cu adevarat solidar; nu misca nimeni în front de teama sa nu fie aratat si el cu degetul ca faptuitor si complice.
S-a încercat economisirea banului (împrumutat!) în anumite sectoare: el curge gârla în altele, sfidator, luxuriant, criminal! Se încearca, timid, câteva subventionari utile: ele ajung întotdeauna în alta parte, acolo unde trebuie. Pretutindeni sunt baieti destepti si fete destepte, care manânca cu lingura mare dintr-o tocana comuna, varsând-o pe jos; pretudindeni sunt politicieni protejati, intangibili, aparati de breasla, cocolositi publicitar, inoxidabili.
S-a încercat, se încearca de luni si ani de zile o reforma a Educatiei, doua, trei: n-a mers nimic, nu s-a clintit mai nimic lesnicios spre bine. Au sarit ca ar?i fel de fel de interesati la punga, asa cum sar la toate reformele.

Cârdasia, singura solidaritate româneasca, manânca România! Guvernul, subminat pe dinauntru si pe dinafara, e redus la neant si apoi criticat ca nu face nimic. N-are ce sa faca în aceasta tara nenorocita si profund mafiotizata. Din crestet în talpi. Si, probabil, ireversibil!...”

 

Autor Cezar A. Mihalache 21 Octombrie 2011, 16:49 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate