Doar moartea nu demisionează!

De Cezar A. Mihalache 07 August 2011, 15:13 Natiunea
În mod real, această demisie era de multă vreme trecută în cadenţa ceardaşului de interese.Pentru că UDMR-ul a ajuns într-un punct mort al posibilităţilor de a-şi impune pretenţiile, al impertinenţelor de a cere „negocieri” pentru a-şi vedea împlinite scopurile.

De aceea, dintr-un anumit punct de vedere, demisia lui Cseke Attila trebuie văzută ca o consecinţă, nu a nemulţumirilor personale ale ministrului faţă de felul în care (nu) a fost consultat la rectificarea de buget şi la redistribuirea unor fonduri (argument pueril, pentru că, dacă într-adevăr avea frustări de acest gen, putea ridica mâna şcolăreşte în şedinţele de guvern până era şi el luat în seamă), ci, mai degrabă, ca o nemulţumire a UDMR-ului faţă de tergiversarea Legii privind statutul minorităţilor. Şi nu numai.

În fapt, suntem în faşa unei demisii servite de UDMR pe post de avertisment. Un mesaj dat prin sacrificarea singurului personaj de care UDMR se putea lipsi pentru un asemenea scop „caritabil”: personajul cel mai nepopular dntre ministrii pe care îi are acum în guvern.

Or, „dezlipirea” lui Cseke Attila de guvernare (atenţie, nu a UDMR-ului!) era necesară formaţiunii maghiare pentru ca aceasta să poată reintra în cărţile de negociatori din culise. Acolo unde PDL pare a fi făcut front comun doar în jurul intereselor ministerelor lui Elena Udrea.

Acum, prin eliberarea portofoliului de la Sănătate, UDMR a creat un cap de pod pentru readucerea în discuţie a pretenţiilor sale, pentru reintrarea în cercul decizional democrat-liberal-băsescian.

În plus, mai suntem în faţa uneo chestiuni „tehnice” pe care nu o putem ignora. UDMR s-a lipit, din lăcomia de a avea cât mai multe funcţii din stat în zona sa de control, de orice minister. Inclusiv de cel al Sănătăţii care, la vremea împărţirii „bucatelor”, părea într-adevăr o fleică zemoasă.

Problema este că, pe acest segment cel puţin, formaţiunea maghiară a cam luat plasă. Pentru că banii, buni de întorşi în parte, prin felurite contracte, către partid, se găseau, nu la Minister, ci la Casa de asigurări de Sănătate, controlată, evident, de PDL. De aici şi meciurile de ping-pong peste capul bolnavilor dintre cele două instiutuţii, de la plata facturilor pentru medicamente şi lista „compnesatelor” până la decontarea serviciilor medicale, toate acestea constituindu-se într-un continuu război de uzură prezentat la început ca „verificări a solidităţii coaliţiei”, dar ajuns astăzi la un punct maxim de degenrare.

Pe de altă parte, este posibil ca, în segmentul de negocieri dintre anumiţi capi ai UDMR (mai puţin actual preşedinte al formaţiunii!) şi Cotroceni, formaţiunea maghiară să fi lăsat în mod intenţionat o uşă deschisă, premierul putând prelua temporar şi portofoliul Sănătăţii pentru a asigura exact finalul de „reformă” dorit de Traian Băsescu în acest domeniu. În fond, modelul a fost deja verificat, ori de câte ori a fost nevoie de urgentarea unei „reforme” dintr-un anumit sector, pentru a răspunde nerăbdării preşedintelui, ivindu-se o demisie bruscă, urmată de preluarea portofoliului ca minister intermar de către argatul de la Palatul Victoria.

Toate aceste variante sunt posibile într-o politică bolnavă. Un lucru este însă cert. Demisia lui Cseke Attila, cel puţin în varianta prezentată de el, ca „demisie de onoare”, este de o falsitate ce ne sfidează făţiş inteligenţa. Căci, acest ministru impertinent nu a plecat în clipa în care se numărau bobocii de viaţă arşi în pârjolul incompetenţei de la maternitatea Giuleşti. Ori când bolnavii mureau în faţa spitalelor ferecate de lacătele unei reformei nefaste.

În schimb, demisionează acum pentru că nu a primit la retificarea de buget nişte nenorociţi de bani.

Or, în comparaţie cu starea lui de totală indiferenţă pe care o afişa când se băteau cuiele în sicriele cu morţii reformei, când  era clar că ne aflăm, nu în faţa unei stări de neghiobie, ci a uneia de ură, dacă acum într-adevăr banii sunt motivul demisiei acestui sinistru personaj, înseamnă că el are sufletul mai putred decât iadul.

Şi este foarte bine că pleacă… Dar asta nu înseamnă că putem să-i iertăm pustiul de durere, că putem lăsa ca părţile lui de vinovăţie să fie acoperite de colbul unei îndepărtări subite de răul pe care l-a generat.

 

Autor Cezar A. Mihalache 07 August 2011, 15:13 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate