Captivi tupeului de senator

De Cezar A. Mihalache 03 Decembrie 2011, 16:26 Natiunea
La început am crezut că s-a făcut dreptate. Am crezut, am sperat chiar, deşi creştineşte nu e frumos să te bucuri de răul altuia (dar cum insul cu pricina nu e creştin el cu propria-i făptură, darmite cu restul românilor, am zis că îmi va fi iertat păcatul bucuriei), că se va fi făcut dreptate.

Am sperat că „tirul” de care s-a izbit să fi fost măcar plin cu bustenii din pădurile pe care le defrişează de două decenii încoace de pe coama melegurilor noastre, să înţeleagă esenţa mesajului. Apoi, am aflat că e bine sănătos. În fine, mici julituri, câteva oase rupte ici-colo (oricum, nu atâtea câte ar fi meritat pentru cele câte zeci de hectare de păduri sănătoase defrişate). Totuşi, tot am sperat… Am sperat să fi înţeles ceva din întâmplarea trăită.

Dar, de unde… Cu stupoare am constatat că, departe de a avea măcar o remuşcare, de a-şi pune un semn de întrebare după ce va fi scăpat dintr-o cumpănă a vieţii, tot el a fost cel ce ne-a luat de sus.

Cu tupeu, deşi nu se impunea o asemenea intervenţie, a apelat ambulanţa aeriană „smurd” pentru a fi dus de urgenţă la Bucureşti. Chiar daca o deplasare cu avionul sanitar nu se impunea nici măcar cât negru sub unchia piciorului rupt, ci, mai nimerită, ar fi fost o ambulanţă auto, senatorului nu i-a căzut bine să meargă pe şoselele ţării. Aşa că a venit cu avionul.

Şi am fi trecut poate şi peste această obrăznicie, ce mai conta un decont în plus, ce mai conta că poate altcineva avea într-adevăr nevoie de un transport medical aerian? Dar, când din cauza pretenţiilor lui de senator, o ambulanţă aeriană a aşteptat vreme de zeci de minute, având la bord un copil cu arsuri, pentru a putea decola spre Bucureşti, este parcă prea de tot.

Oricum, aveam deja dovada tupeului lui Verestoy Attila prin apelarea la transportul medical aerian pentru câteva fracturi… Dar să ţi aparatul la sol, „în aşteptare”, pentru a ajunge la bord, este forma supremă de neruşinare şi desconsiderare. Iar motivaţia şefului smurd, care s-a justificat că oricum aparatul zbura la Bucureşti, este dincolo de minima logică a unui om care gândeşte în termeni normali. Pentru că, a pune în balanţă viaţa unui firicel de iarbă cu „nevoile” unei buruieni care a „infestat” pădurile ţării este doar parte a exerciţiului de linguşire a puterii…

Da, poate că, într-un fel, senatorul trebuie apreciat pentru faptul că, spre deosebire de şeful statului, de exemplu, cu care a împărţit adesea gulaşul secuiesc (şi nu numai…), nu a plecat totuşi spre clinici străine. Viena, Budapesta… Dar nu ar trebui să-l lăudăm prea mult, căci, evident „smurd”-ul nu-l putea duce acolo, iar Budapesta, cât i-ar fi fost ei de drag de el, nu l-ar fi transportat gratuit la nici unul dintre spitalele sale.

Dar la noi… E simplu! Cu legitimaţia de senator pe post de factură, cu tupeul, tot de senator!, pe post de impunere a deciziei de a amâna decolarea, chiar dacă era vorba de transportul medical prioritar al unui copil, se poate orice.

Acum, că se simte mai bine, senatorul ar trebui să-şi ceară scuze. Măcar familiei copilului ţinut la sol de tupeul său.  Pentru situaţia în care acesta a fost pus, chiar dacă a existat doar un risc minim de agravare a stării în care acesta se afla. Deşi, fiind vorba de un bolnav cu arsuri este puţin probabil să fi vorbit, la acel moment, de „riscuri minore”, altfel nu se impunea nici transportul aerian, nu?!

La fel ar trebui să facă şi şeful smurd pentru decizia luată. Pentru că a demonstrat, fie şi indirect, că nici unuia dintre cei ce decid astăzi în România nu îi pasă de pruncii acestei ţări. (Şi atunci, cum să te mai aştepţi ca mamele să mai primească lapte praf gratuit pentru copii? Cum să te mai astepţi ca în această ţară măcar copii să fie trataţi cu prioritate în spitale? Şi cum să te mai miri că nu numai că dispar spitalele, desfiinţate de trădătorii de sub pecinginea portocalie a puterii, dar se caută şi mijloace de asigurare la tarife de lux pentru amăreştenii, pentru o minimă asistenţă medicală, şi preţuri „de fiţe” pentru cei bogaţi?).

Evident, nimeni nu o să-şi ceară scuze! Nici senatorul UDMR, nici şeful Smurd, nici ministrul maghiar al sănătăţii… Şi nici altcineva de la putere… Dar, derularea acestui caz, în care un prunc sărac, aşa cum e ţara, a fost lăsat să aştepte (tot aidoma ţării) să ajungă cel puternic şi bogat la bord (familia copilului trebuind pesemne să se simtă onorată de transportul lângă o asemenea „personalitate”) este exact reflexia la scară mai mică a faptelor care se produc în mod cotidian sub dâra verzui-portocalie pe care o supură această putere în lehamitea şi desconsiderare ei faţă de ţără. Este modul în care este tratată întreaga ţară de către aceşti „verestoi” de la putere. Întâi ei, ciocoii, cu binele şi felul lor de a împărţi lucrurile, şi abia apoi, „prostimea”. Întâi ei, aceşti neo-fanarioţi, şi abia apoi talpa ţării pe care se sprijnă ei în huzurul exercitării puterii.

 

Autor Cezar A. Mihalache 03 Decembrie 2011, 16:26 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate