Redefiniri și invenții lingvistico-legislative periculoase

Neîndoielnic, tocmai proiectele legislative menite a ne apăra nouă ființa națională trebuie să ne facă vigilenți! Pentru că pe cele scrise de venetici, pentru scopurile lor mizerabile, le știm prea bine, le cunoaștem nodurile toxice, capcanele menite a ne reduce drepturile de exprimare, libertățile civice, manifestările naționale și tradiționale.

Dar în cazul unor proiecte legislative menite a ne proteja, cel puțin ca intenție declarativă, trebuie să fim, din păcate, mult mai atenți. Să nu ne lăsăm îmbătați de entuziasmul „dăruirii” unora de a ne promova și nouă o lege… Să nu ignorăm conținutul acestor proiecte legislative, păcăliți poate de forma care, pentru întâia oară, în sensul combaterii anti-românismului (dar fără a fi promovat a priori un act legislativ dedicat protejării și promovării românismului?!), ne este și nouă favorabilă…

În Anul Centenarului a apărut o inițiativă lăudabilă, necesară, urgentă, pentru „pedepsirea faptelor și acțiunilor anti-românești”. Și totuși, de ce începem cu stângul? De ce nu formulăm mai întâi o Lege a Românismului, care să cuprindă în ea formele de apărare, de promovare, dar și „actorii” necesari, instituții, roluri, pentru o reală acoperire culturală, istorică și educațională?

Sigur, în fața valului de anti-românism din ultima vreme, o invazie care, prin acțiunile de destructurare, desființare, negare a caracterului nostru istoric, ba și de repudiere a ființei noastre național-creștine și a măreției istorice pe care o avem la fundația noastră, ca Neam și Țară, dar și ca izvor de continuitate, aici și dincolo de Prut, nu se va limita la esența Centenarului, ci se va întinde spre momentul budapestan al consemnării Trianonului 2020, pare că un asemenea proiect trebuie să-l absorbim fără să crâcnim. În fond, cine și când se va mai gândi și la noi într-o lege, nu?!

Din păcate, formularea în care au fost puse principalele direcții ale proiectului Legii de combatere a anti-românismului, la nivel de conținut, ar trebui să ne facă vigilenți. Pentru că, prin „șopârlele” care au fost strecurate în text, ea ar putea fi foarte bine susținută, ca inițiativă legislativă, și de UDMR, dar și de anumite minorități!

În fapt, cât de lipsit de o reală simțire națională, de vibrație istorică, de empatie cu momentele astrale ale definirii Neamului Românesc trebuie să fii pentru a nu fi capabil să creezi singur o asemenea lege? Cum vrei să te lauzi peste ani că te-ai gândit la țara și neamul tău când ai redactat o lege pentru combaterea faptelor anti-românești copiind… din legile unor venetici?

Țara, interesul național, nevoile noastre, trecutul istoric, prezentul și viitorul definiției acelui „a fi Român”, aici și pretutindeni, acum și în nemurire, meritau un efort de creație de la zero. Nu un „copy/paste”. Mai ales că este o inițiativă pe care o consemnăm, iată, la trei decenii o dată, fiind prima lege pentru noi în acest post-decembrist încălecat de venetici, sugrumat de detractori, înecat de umorile cozilor noastre de topor. Fără de care, trădarea și vânzarea de astăzi nu ar fi fost posibile…

Românismul nu poate fi cuprins într-o lege! Este o stare pe care trebuie să o menții în mentalul generațiilor prezente, dar, mai ales, să o perpetuezi în cele viitoare. Iar combaterea anti-românismului nu o poți face pe genunchi, rupând paragrafe, culmea, din legile deja existente, cele îndreptate împotriva ființei noastre istorice, tradiționale, creștinești.

Și sunt cel puțin două rupturi grave de logică în acest proiect menit a combate „acțiunile și faptele anti-românești”, amândouă la fel de grave ca efecte în timp.

În primul rând, definirea conceptului de anti-românism, de la o esență clară (Dex., „care este îndreptat împotriva românilor, a limbii și a culturii lor”), la un stufăriș prin care, pe lângă cei vizați de lege, noi, românii, evident cei cu simțire, și trăire în suflet, poate, în perspectiva celor ce se nasc azi, și cu înțelegerea înălțătoarei jertfe pentru Neam și Țară, nu a izolării de problemele pe care le are țara, undeva printre străini, să fie menționați ca protejați și… „ne-românii”.

Pentru inițiatori, anti-românismul reprezintă „percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor”.

Or, ce fel de definiție este aceasta?… De când suntem noi împărțiți (sortați?) în două structuri ale aceleași ființe naționale: români și ne-români? Sau, de fapt, prin acestă redefinire a noastră ca fibră, parte comună, pozitivă, români și ne-români (cu sensul de alte etnii, desigur, nu peiorativ), se încearcă, printr-o lege presupus menită apărării intereselor noastre, și protejarea acelora care nu ne doresc binele. Românii sunt doar ROMÂNI! Iar în fibra noastră, etnicii, cei ce se simt români, și se comportă ca atare, nu pot fi considerați altfel. Și nu pot fi numiți „ne-români” (fie și în sens nepeiorativ).

În al doilea rând, ce caută în acest proiect de lege mențiunea care permite desfășurarea de acțiuni anti-românești în scopul „cercetării istoriografice”?!… Cât de tâmp trebuie să fii să pui în lege o referire care a fost strecurată în legile scrise de venetici împotriva noastră ca o „fereastră”, pentru a avea portițe și a nu ne trezi cu toții după gratii? Cum să spui că anti-românismul „nu se consideră infracţiune dacă este săvârşit în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau educaţiei, sau în scopul dezbaterilor unor aspecte de interes public”?!

Iniţiatorii mai strecoară în lege și conceptul de „instituţi ale comunităţilor româneşti” și referirea religioasă, deși este definirea noastră, ca neam, nu la nivel de Ortodoxism, ci a „lăcaşurilor de cult ale românilor”.

Or, printr-o astfel de definire se oficializează și redefinire a noastră ca structură unitară, prin introducerea noțiunii de „comunități românești” (imixtiune lingvistică ce nu se va opri doar la atât), în „comunități” grupându-se toți ceilalți, ca etnii, nu Neamul Românesc!

În schimb, în această „definire” a anti-românismului nu se spune nimic despre acțiunile îndreptate împotriva limbii române. Sau „inițiatorii” consideră că deja nu mai vorbim doar de o limbă? Ci de una a noastră, românească, și cele ale etnicilor de aici, definiți de proiectul legislativ ca „ne-românii”…

Cu atenție la aceste „scăpări”, care ar trebui să atragă atenția asupra unora dintre inițiatori (!), Legea pentru combaterea anti-românismului ar putea fi punctul de pornire în recuperarea atâtor, fapte și consemnări etice, morale, istorice pierdute în ultimele decenii.