Petitie pentru Ziua Natională a Eroilor Anti-Comunisti

De Redactia 29 August 2017, 10:29 Natiunea

Voci care țâșnesc dintre umbre, stigmatul durerii ascunse și-o cruce sângerândă… Tot acest tablou tulburător își adună frânturile de vitraliu, astupând golul din suflet,  poate doar un fapt cotidian pentru neștiutori, această picătură naivă respiră printre gratiile timpului lăsând angoasele sociale să-și înalțe strigătul dintre tăceri. Să nu lăsăm petele de sânge amestecat cu lut să se stingă în uitare. Unele secunde își au apogeul lor, altele sunt nereușite. Buzunarul inimii s-a rupt, lăsând compasiunea, „mirul iubirii”, să aducă la suprafață magnificul din centrul ființei.

Mă adresez românilor pentru a promova inițiativa noastră de a se desemna O ZI PE AN eroilor anonimi, pentru a-i omagia și celebra oficial pe toți acei EROI AI ANTI-COMUNISMULUI, împuşcaţi pe frontierele patriei în lupta pentru democraţie, pe care-i plâng şi astăzi în taină şi în suflet, mamele, taţii, soţiile şi prietenii.

Sperăm ca această doleanță a noastră, a românilor de pe mapamond, români care cu greu au reușit să scape din iadul totalitar înainte de anul 1989, lăsând în urmă o dictatură ce presăra peste tot grăuntele pierzaniei, să ni se îndeplinească, pentru că și astăzi ne înfiorăm la amintirea acelor ceasuri crâncene, mai auzim şi astăzi sunetul metalic al gloanțelor dătătoare de moarte, simțim până-n cămara inimii tumultul apelor Dunării ce aștepta tăcută sacrificiul.

Așteptăm cu credință în suflet acea zi, pentru a putea veni toți românii de pe mapamond să aprindem o lumânare și să-i cinstim pe frații noștri care sunt trecuți la cele veșnice de câteva decenii.

Dincolo de ispita întâmplărilor există un remediu al nedreptăților, ele pot fi îndreptate, dacă devenim artizanii propriilor trăiri, spărgând toate tiparele, dând întâietate convențiilor spiritului pozitivist un act de noblețe. Sub lut sângele strigă cerând împlinirea acestei rugăminți, să nu lăsați doliul vremurilor apuse să stea ascuns sub clopote de lacrimi.

Am convingerea că veți răspunde pozitiv strigătului nostru și vă mulțumim anticipat.

Puteti semna petitia pe
https://www.petitieonline.com/ziua_national_a_eroilor_anti-comunisti

 

 

Autor Redactia 29 August 2017, 10:29 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii