Nu veți avea scăpare!

De Cezar A. Mihalache 12 Mai 2020, 20:22 Natiunea

Cum ar fi arătat lucrurile dacă această epidemie s-ar fi petrecut la începutul anilor ’90?… Cum am fi arătat noi? Cum am fi reacționat dacă un „brateș” cu cercel în ureche ne-ar fi zvonit la tâmple marile dispariții pe cap și caz de infectat?… Și, mai ales, cum ar fi arătat restricțiile pe care le-ar fi impus autoritățile și guvernanții anomiei de atunci?… Mai ales că diferența față de starea de „nonlegis” a acelor ani nu e așa mare; atunci nu mai aveam legi, dar avem suficientă intuiție și crez pentru a merge mai departe, convinși fiind de binele ce urma să vină, azi avem legi, dar ne-am atârnat încrederea, optimismul, voința, dorințele pe post de zale de ocnași ai (ne)democrației. Și doar suspinăm, când și când, după felul nostru a de a fi știut să fim mai neatârnați în pușcăria cenușie acelor vremuri decât suntem acum, ca deținuți cu norme de libertate…

Ar fi îndrăznit să vină cineva în acele timpuri, când nu exista presă „de internet”, să salte chioșcurile de ziare pentru a limita „dezinformările” (și o dată cu ele și revoltele, revoluțiile, eliberările)? Ar fi avut curajul să facă asta unor tineri, frumoși și nebuni, ce au stat cu piepturile goale în fața gloanțelor lui Decembrie, și nu s-au cumințit prin case, în izolarea iliesciană, nici măcar după ce au fost alergați și bătuți de apărătorii puterii de mai târziu? I-am fi văzut oare pe revoluționari, cei adevărați, smulgându-și de pe brațe cocardele tricolore pentru a-și face din ele botnițe-măști?

Da, nu mai suntem cei ce atunci… Am îmbătrânit, entuziasmul și inconștiența au dispărut sub lespezile de neajunsuri, de lipsuri, de frici, de abandonuri, dar și de lașități… Și da, tinerii de astăzi nu sunt nici ei aidoma acelei generați… Dar nu este vina lor că nu pun acele întrebări pe care noi nici nu mai avem curajul nici măcar să le mijim într-un gând crispat… Cât despre noi? Noi, ăștia încărunțiți în neînțelepciune, nu suntem de fapt nici măcar pe sfertul celor de vârsta noastră, nu din Occident, ci din țările Est-Europene care și-au smuls o dată cu noi lanțurile…

Se termină starea de urgență și nu am primit răspunsurile actelor de exces, de „zel”, de abuzuri, pe care le-au săvârșit autoritățile și „brațele” lor.

Nu știm încă de ce au fost închise atâtea „site” -uri. Nu avem o listă oficială a acestora… Și nu pentru că guvernanții nu ar putea să le numere, se vede că se pricep, după cum au numărat morții din pandemie (morții pandemiei, nu morții virusului…), ci pentru că ar fi obligate să transcrie, ca la decedații fiecărei zile, și cauza „principală” (în cazul de față, lezarea adevărului, „adevărul” în forma văzută și definită de autorități), dar ar trebui trecute și „comorbiditățile”… Iar aici ar fi o mare problemă, trebuind să demonstreze că acele „site” -uri (de nonpresă, în majoritatea lor) au generat minciuni, „fake news” -uri ce au avut urmări directe și palpabile.

Ce „atârnă” însă mai greu la nivel de conștiință? Acel nevinovat ce și-a luat viața pentru că a fost amendat, iată, abuziv, cel puțin la nivel de cuantum, sau cel dezinformat care a trecut oricum la un alt „site”?

Nu ni se spun aceste lucruri. Deși așa ar fi fost normal: Decedatul de presă (sau non presă, numit și, generic, „decedat de media”), cu numărul „x”, a adus prejudicii grave corpului sănătos al societății prin următoarele fapte și scrieri!… Și trebuia plecat, înainte de toate, de la raportarea impactului real al unui „site” asupra cititorilor. Prin numărul de cititori unici și, mai ales, gradul de notorietate. Pentru că „site” -urile respective, dejecții ori nu, doar cititorii pot aprecia (și întotdeauna vor fi mai inteligenți decât cerberii de cenzură ai oricărei puteri; ăștia își schimbă oricând fularul galben cu șapca roșie, și viceversa, pentru că așa este istoria nesancționată) își aveau cititorii lor. Aveau partea lor de lume, restrânsă, în care, noi, ceilalți, considerați parte a presei normale, firești (dar iarăși, cine suntem noi să definim normalul din anormalitate și anormalul din normalitate?!) nu aveam oricum loc.

Nu ni s-a spus nici o clipă că „site” -urile respective ar fi făcut expedieri de emailuri abuzive, ar fi agresat căsuțele de lectură ale cititorilor virtuali cu materialele lor de dezinformare. Dacă ar fi făcut așa ceva, încălcând și normele GDRP, și, într-adevăr, dovedindu-se și mijloace de intoxicare/manipulare active, prin expedițiile tip „spam” a unor mesaje focar de dejecții și „fake news” -uri, ar fi existat un motiv. Dar aceste „site” -uri erau „ferestre” accesate ele de către cititori. Și de aici o mare problemă pentru cei ce au luat aceste decizii de „correctness” (news) impus… Pentru că, prin închiderea lor, nu au tăiat un presupus rău de la rădăcină, ci au strivit un drept fundamental al cititorului.

Și, chiar așa, cum ar fi procedat oare aceeași putere dacă aceste „site” -uri ar fi redevenit ceea ce au fost la începuturile internetului, „cenușăresele” formatelor tipărite ale ziarelor? Ce ar fi făcut cerberii de cenzură dacă „site” -urile deconectate de la internet s-ar fi refugiat, nu în alte formule web, cu același conținut, autoclonat, ci în presa scrisă? Dacă ar fi „ieșit” pe hârtie, dacă ar fi scos tomuri împotriva noii cenzuri? Am fi asistat la aruncarea gazetelor și cărților în foc, ca în secolul trecut? Am fi privit pe ferestre cum cenușa hârtiei nearse pe de-a întregul se așează pe rama geamurilor, așteptând parcă să o strângem cu grijă pentru a reface frânturi de mesaje?

Și nici măcar răspuns la existența ori nu a unor intruziuni „din afară” nu am primit… Cu mici excepții, din nou, „pe surse”, nu avem nici un minim reper vizând anumite atacuri la adresa securității României dinspre Rusia, Ungaria, China… Și dacă așa ceva a existat, cât a reprezentat ca pondere, ca număr de cititori, ca notorietate și, mai ales, grad de influență? Câte „site” -uri din cele 400-500 închise au fost ariergarda unor atacuri la securitatea națională? Pentru că astfel de atacuri (informatice, logistice, de influențări sau chiar schimbări de paradigme) trebuie să apară în actele de urmărire penală, fiind vorba de subminarea siguranței naționale, nu?… Or, dacă nu avem nici o urmărire penală demarată, despre ce vorbim?

Urmează „Starea de alertă”… Întrebarea este: ce facem noi? (Ce vor face autoritățile este pevizibil, pregătindu-și mapele, „dovezile”, aidoma tovarășilor de ieri, și cei de azi, nu?!). Dar noi? Vom vegeta în continuare, așteptând mirobolanta întredeschidere a unor ușițe de către putere, prin care să ciugulim și noi, nu aripi de libertate, ci măcar câțiva fulgi? Pentru că, în fond, dacă tot ne-am schimbat, ne-am dizolvat, ne-am aliniat, ne-am pierdut și măreția și minima bravadă a anilor ’90, lucrurile nu mai contează, nu?… Și acceptăm pe mai departe postura noastră de veșnici abuzați și pe ce a lor, de abuzatori…

 

 

Autor Cezar A. Mihalache 12 Mai 2020, 20:22 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii