Abuzul de interpretare

De Cezar A. Mihalache 03 Martie 2015, 10:46 Natiunea

În curând am putea să-i spunem Curtea Constituțională Federativă Română… Pentru că încalecă tot mai des Legislativul și Executivul și tinde să suprime, aparent cu tact, principiul separației puterilor în stat.

Mai nou, pare a se pune chiar în slujba expansiunii „puterii” minorităților! Pentru că asta face practic CCR prin ultimele sale constatări de „neconstituționale”: deschide portițe pentru federalizarea țării. Că o face din prea mult elan sau ca sluj în slujba „lucrului bine făcut”, rămâne de văzut. Și s-a mers deja mult prea departe prin deciziile CCR, practic, de la blocarea activității servicilor secrete, prin pronunțarea extinsă pe marginea legilor „big brother”, până la redefinirea conturului administrativ teritorial prin strivirea unor legi și principii care asigurau inclusiv menținerea integrității statale. Pentru că aici va duce recenta pronunțare a CCR vizând neconstituționalitatea articolului 19 din Legea partidelor (al. 3), privind numărul minim de semnături pentru înființarea unui partid.

Desigur, prima întrebare este: de ce acum? De ce i-a luat atâta timp Curții să constate că impunerea unui număr minim de semnături este o prevedere neconstituțională? Și este cu adevărat vorba de o prevedere neconstituțională sau, de fapt, suntem în fața unui abuz de interpretare în folosul anumitor structuri cu țintă regională?

Pentru că rostul „neconstituționalității” semnalate de CCR nu rezidă atât din eliminarea obligativității numărului minim de semnături, ci a rejectării logice a restului de text care impunea existența semnăturilor din cel puțin 18 județe! O prevedere ce împiedica înființarea formațiunilor regionale. Acum însă, CCR elimină criteriul teritorial existent în Legea partidelor politice, pentru că, logic, numărul minim de fondatori ai unui partid, spre care se tinde, între trei și zece persoane, nu va putea acoperi impunerea vizând liste de semnături din cel puțin 18 județe! Iar principalii beneficiari vor fi „fondatorii” partidelor etnice din Ardeal. Care, fie și doar prin denumire, erau în afara legii, precum Partidul Maghiarilor din Transilvania.

În fundamentarea „neconstituționalității” art.19, alin. 3, din Legea partidelor politice nr.14/2003 („Lista trebuie să cuprindă cel puțin 25 000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai putin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București”), CCR a plecat de la opinia că prevederea existentă în legea partidelor vine în conflict cu legea supremă! Dar unde este oare îngrădirea dreptului la liberă asociere în acest caz? Sau cum va defini CCR libera asociere, între câte persoane, pentru a da un caracter logic neconstituționalității sesizate? În plus, se dechide o adevărată Cutie a Pandorei, pentru că libera asociere privește și alte forme de organizare, precum fundațiile, unde există prevederi similare pentru un număr minim de fondatori.

Din păcate, așa cum arată lucrurile acum, decizia luată de CCR nu poate fi desprinsă de prezența unui etnic german în funtea țării. Și mai ales de trecutul acestuia când, ca președinte al Forumului Democrat al Germanilor (puțin probabil ca această formațiune să fi avut la rândul ei liste din 18 județe!) a semnat, alături de UDMR, statutul minorităților, cu toate prevederile sale anti-românești. Or, acum își vor putea face partide toate minoritățile (de exemplu, CNS, care va ieși din ilegalitate în care se regăsea, declarându-se partid deși numărul total al secuilor din România este sub 600, adică departe de cei 25 000). Și vom avea parte de o invazie de partide, urmată de o „federație” de formațiuni la nivel regional, înmulțirea previzibilă partidelor maghiaro-secuiești în Transilvania, fiind următorul pretext pentru invocarea parlamentului regional.

Și totuși, nimic nou în viziunea CCR. Presiunile pentru eliminarea criteriului teritorial al lisetelor de semnături erau mai vechi, apărând simultan cu expansiunea formațiunile etnice. Mai mult, chiar de atunci se propuneau două modalităţi de „îndreptare” a Legii partidelor. Prima viza promovarea în Parlament a unei propuneri legislative, iar a doua urmărea sesizarea Curții Constituționale, prin intermediul Avocatului Poporului, pentru constatarea neconstituţionalităţii art. 19 din Legea nr. 14/2003.

Ei bine, practic s-a mers pe amândouă căi, atât prin propuneri legislative la nivelul Comisiei de Cod Electoral, cât și prin sesizarea CCR. Or, ținând cont de propunerile de atunci, următorii pași sunt cât se poate de previzibili, fiind de așteptat ca după eliminarea condiţiilor actuale pentru înregistrarea unui partid politic (acțiune realizată prin CCR) şi înlocuirea lor cu minima condiție a existenței a trei membri fondatori (acțiune prin Comisia de Cod Electoral), vor urma alte două etape. Introducerea unei perioade pentru reînregistrarea partidelor care fac deja parte din Registrul partidelor politice și înregistrarea celor noi și stabilirea unui nou tip de formațiune, partidul care să participe „doar la alegerile locale, circumscrise unei anumite comunităţi locale”.

Practic, etape spre regionalizarea reprezentării cetățenești…

 

Autor Cezar A. Mihalache 03 Martie 2015, 10:46 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii