Un brailean a găsit un portofel cu bani şi l-a predat poliţiei

De Mihai Vintilă 12 Septembrie 2010, 00:00 Monitorul
Un tânăr din Brăila a anunţat poliţiştii că a găsit un portofel în care se afla aproape 1.000 de lei. Cu ajutorul poliţiştilor din localitatea de domiciliu, bătrânul care pierduse portofelul a reintrat în posesia banilor.În ziua de 9 septembrie 2010 în jurul prânzului, un tânăr de 22 de ani a sunat la numărul de urgenţă 112 Brăila şi a anunţat că a găsit un portofel în care se afla aproape 1.000 de lei şi a întrebat cum să facă să îl restituie persoanei care l-a pierdut.
Tânărul a fost îndrumat să se prezinte la Postul de Poliţie Comunală Vădeni, unde locuieşte. O dată ajuns la postul de poliţie acesta a declarat că a găsit portofelul în trenul personal cu care călătorise în acea zi.În baza cărţii de identitate, care se afla în portofel, poliţiştii au identificat proprietarul, un bărbat de 60 de ani, din satul Ţepeş Vodă, judeţul Brăila. Acesta a fost contactat de poliţiştii de la postul de poliţie unde locuieşte, care i-au dat vestea cea bună, şi l-au ajutat să intre în posesia portofelului.Poliţiştii l-au felicitat pe tânărul de 22 de ani pentru gestul făcut. Acesta le-a spus că este căsătorit de scurt timp şi nu are serviciu, însă nu s-a gândit să păstreze banii întrucât atunci când a văzut în cartea de identitate ce vârstă are persoana care a pierdut portofelul s-a gândit că este pensionar şi că suma respectivă putea fi pregătită pentru cumpărarea de medicamente.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 12 Septembrie 2010, 00:00 Monitorul
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate