Sunt inutil pentru diavol

De Marin IFRIM 26 Decembrie 2017, 19:43 Literare

Am văzut și am auzit ura dintre cuvinte. Cuvintele sunt niște cuțite de măcelărie, uneori. Nu pot să cred că există oameni, care, la imposibilitățile lor alfabetice, pot avea violențe de o intensitate maximă. Există o limită în dezmățul comunicațional? Nu, categoric nu!. Trecem printre niște ani cumpliți. Se strică timpul. Se strică lumea. Eu îi scriu cuiva că vreau să fie totul real, cum se cuvine, într-o chestiune lipsită de intimitate, din cauza cauzei. Vreau să zic că nu mai am timp de dispute sterile. Primesc un răspuns halucinant, ceva de spitalele de profil. Mulți dintre noi nu mai știm să prețuim, să iubim, să fim normali, să înțelegem că, fără dialog, se rupe viața de zi cu zi. E grav și e oarecum trist.


Noi nu mai suntem noi. Încerc în fiecare secundă din viața mea să-mi păstrez ”cumpătul” rebel, desigur. Nu mă pot supune unor norme normate. Aproape că nu e zi în care să nu fiu jignit, bârfit, deformat. Pus la un index care nu are treabă cu tabelulul lui Mendeleev. Știu ce fac și ce gândesc. Nu sunt filozof. Sunt un trăitor simplu. Nu înțeleg răutatea. Am milă față de bolnavii de tot felul, uneori mă implic în acte caritabile. Nu pot avea milă față de demenți. Lista e lungă. De la Napoleon la Stalin și Hitler. Nu aș omorî nicio muscă, așa cum gândea marele cărturar român Petru Ursache. Sunt inutil pentru diavol. Și totuși mi se întămplă ca, mai tot timpul, să fiu stresat la adresă precisă. Îmi vin niște ”facturi” pe care nu le voi putea deconta nici în Rai și nici în Iad.

E ceva cumplit. Ceva dincolo de stres. Ceva ce vine din lumea nebunilor calificați. Sunt clipe când îmi las cuvintele acasă, ca să nu se creadă că am vreo armă la mine. Clipe de o lungime eternă. Ce să mai zic? Mă uit la spectacolul vieții mele. Îi înțeleg pe toți. Am devenit un spectator. Mă uit la mine ca și cum aș fi pe scena vieții. Sunt un personaj ieșit din rol. Aici e problema. Îmi pup pe inimă fiecare lipsă de aplauze. Am nevoie de liniște. Am liniște. Am tot. Nebunii și nebunele nu au decât să se plimbe în malformațiile lor futurologice. Eu sunt doar un biet om, o ființă care încă nu-și părăsește corpul și invers. Un fel de marin ifrim de la naștere până la punct!…Și de la capăt!

 

 

Autor Marin IFRIM 26 Decembrie 2017, 19:43 Literare
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii