Umanism și renaștere perpetuă a speranței, la Liceul Pedagogic Brăila

De prof. Ionel Lazarica 13 Aprilie 2017, 10:50 Invatamant

afis targLa începutul acestei săptămâni, elevii, profesorii şi părinţii Liceului Pedagogic „D.P. Perpessicius” Brăila s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea unei expoziţii-târg de Paşte având ca scop colectarea de fonduri băneşti pentru ajutorarea familiei greu încercate a elevului Filip Cristian, actualmente înscris în clasa a IX-a E, filiera teoretică, profilul real, specializarea ştiinţele naturii, care suferă de o formă rară de cancer: sarcom Ewing.

Apăsat de suferință, cazul elevului Filip Cristian a sensibilizat inimile elevilor, profesorilor şi părinţilor acestei şcoli, care au dorit să-l ajute, din tot sufletul. În acest sens s-au realizat ornamente/decoraţiuni cu tematică pascală,  felicitări realizate în diverse tehnici, tablouri, icoane ş.a. Pentru târg s-au realizat şi produse culinare, respectiv prăjituri făcute de unii elevi ai liceului împreună cu părinţii lor (clasele primare).

Elevii participanți, care au dat dovadă de multă dăruire, au fost coordonaţi în realizarea acestor exponate de  învăţătoarele Bianu Rodica, Frigioiu Ana, Nedelcu Dumitrica, Pătraşcu Iuliana şi Ene Ecaterina, profesorii de desen (Tudose Mariana) și educaţie tehnologică (Aramă Antonia), bibliotecar Leopa Iuliana și  informatician Sorin Mircioi.

Expoziţia-târg, desfășurată în acest sens, a fost organizată de o comisie formată din profesorii: director adjunct Bogdan – Mircea Grigore, Victoria Ferescu, Mirela Iordache şi elevele Drăgoi Nicoleta (clasa a XI-a B) – preşedinta Consiliului elevilor şi Danci Georgiana (clasa a XI-a C), care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţii având alături de ele şi pe elevele-voluntare: Epure Roxana Mihaela (clasa a XI-a C), Pavel Maria Sabina şi Vasile Mihaela Delia (clasa a IX-a B).

participanti expozitieFăcând parte din Proiectul Naţional “BUCURIA SĂRBĂTORILOR CREŞTINE” cuprins în Calendarul Activităților  Educative Regionale şi Interjudeţene, domeniul Educație Civică, Voluntariat și Proiecte Caritabile, activitatea a avut un impact pozitiv asupra tuturor celor implicaţi, căci profesori, elevi şi părinţi au susţinut şi susţin nevoia de a fi împreună în a face lucruri bune pentru semenii lor, mai ales pentru cei aflați în suferință.

Elevii au răspuns cu mult entuziasm invitaţiei profesorilor lor, de a realiza diverse obiecte, prin care să se reflecte tot ceea ce au învăţat și au simțit în cadrul orelor, cu privire la valorificarea şi cultivarea tradiţiilor dar și a idealurilor umaniste. Ne rugăm ca Dumnezeu să tămăduiască trupeşte şi sufleteşte pe Cristian şi să iasă învingător din lupta cu boala”. ne-a declarat prof. Bogan Mircea Grigore, directorul adjunct al liceului, unul dintre organizatori.

În urma vânzării unor lucrări expuse, suma de bani strânsă va fi donată familiei elevului Filip Cristian.

 

Autor prof. Ionel Lazarica 13 Aprilie 2017, 10:50 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii