S-au suspendat olimpiadele școlare județene și regionale și competițiile sportive

De Comunicat 09 Martie 2020, 17:30 Invatamant

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a convocat luni, 9 martie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ. De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând  situația.

Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educației și Cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior.

În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr. 7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se aplică și tuturor elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.

Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și profesori izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării evoluția situației.

Ministrul Monica Anisie a subliniat faptul că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

Menționăm că suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este atribuția EXCLUSIVĂ a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

 

Autor Comunicat 09 Martie 2020, 17:30 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii