Ministerul Educației: Manualele de geografie pentru clasa a VI-a se vor retipări

De Redactia 28 August 2018, 22:46 Invatamant

Ministerul Educației Naționale a decis să solicite Editurii Didactice și Pedagogice (EDP) retipărirea în totalitate a manualului de Geografie pentru clasa a VI-a. În acest caz, toate costurile vor fi suportate de EDP, care își rezervă dreptul de a îi acționa în instanță pe cei vinovați pentru daunele aduse.

Precizăm că decizia de retipărire a manualelor de Geografie pentru clasa a VI-a vine după o analiză amănunțită, în urma căreia s-a constatat că multiplele erori nu pot fi corectate printr-o simplă erată.

Noile manuale vor fi trimise în școli în cel mai scurt timp posibil.

Varianta digitală corectată a manualului de Geografie de clasa a VI-a va fi postată pe platforma manuale.edu.ro în cursul acestei săptămâni, astfel încât să poată fi folosită de elevi și profesori din prima zi de școală.

Ministerul Educației Naționale a întreprins până acum toate demersurile și a folosit toate pârghiile legale necesare pentru a asigura manuale noi pentru începutul anului școlar 2018-2019.

În acest moment, procedura de tipărire a manualelor este în derulare și nu este blocată, așa cum s-a întâmplat în nenumărate rânduri în anii precedenți, atunci când achiziția de manuale școlare a fost mult întârziată din cauza contestațiilor.

 

Autor Redactia 28 August 2018, 22:46 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii