Întâmplări ultramarine, povestite de ”cadeții” de la ”Cerna”

De Ionel Lazarică 13 Noiembrie 2019, 01:20 Invatamant

De curând, elevii clasei a XI a D, coordonați de prof. diriginte Khattak Daniela, din cadrul  Liceului Teoretic ”Panait Cerna”, au efectuat o interesantă vizită la sediul Flotilei Fluviale din Brăila. În cadrul activităților desfășurate aici elevii au trait mai multe experiențe, unele de neuitat, pe care, apoi, au dorit să le povestească.
elevi Cerna
În acest sens, elevul  Bogdan Oancea mărturisea:
„Data de 18 octombrie 2019 va rămâne în sufletele noastre ca o zi specială, în care spiritul patriotic ne-a unit și ne-a făcut să realizăm cât de mult înseamnă pentru noi țara noastră și cei care o apară.
Cu ocazia activității O zi din viața unui militar, organizata cu prilejul Zilei Armatei Române, colectivul clasei noastre a participat cu inimi vesele și mult entuziasm la un exercițiu care a simulat perfect o zi din viața unui marinar militar în cadrul divizoanelor de nave fluviale. Ca o scurtă opinie personală, când am primit vestea că vom participa la un astfel de eveniment, am fost foarte încântat de acest lucru iar ziua de 18 octombrie a fost foarte așteptată de noi. Și ziua a venit!
Microbuzul care trebuia să ne ducă în Portul Militar a sosit la ora 7:00 în fața liceului. Am ajuns în treizeci de minute iar atunci când am ieșit din autovehicul, prima noastră reacție a fost una de uimire. Ne-am simțit copleșiți de ceea ce vedeam: vase de luptă, armament și clădirea unității acoperită de o ceață densă de pe Dunăre, care conferea întregului peisaj un aspect misterios. Însă, aura de mister s-a evaporat rapid odată cu venirea unui ofițer care ne-a întâmpinat cu căldură și ne-a primit în mod oficial în unitate. Apoi, a urmat un moment nostim în care am fost îmbrăcați cu tricou marinăresc și cu beretă. Ne-am simțit ca adevărați cadeți. Când doamna dirigintă a fost echipată și ea, formația a fost completă.
vizita flota navalaAm fost duși apoi în spațiul administrativ unde am participat la ceremonia de ridicare a drapelului împreună cu militarii unității. Acest moment a avut un caracter solemn dar care a declanșat o adevărată furtună în noi, făcându-ne să realizăm că țară noastră este atât de importantă pentru locuitorii ei care sunt dispuși să o apere. Ni s-a făcut instructajul de sănătate și securitate al muncii la bordul navei.
Apoi, timp de o oră, ni s-au prezentat diferite noduri marinărești și ceea ce reprezintă ele si mai apoi am asistat la un exercițiu militar ce simula un incendiu la bordul unei nave avariate pe timp de război.
După exercițiu, am fost duși la bordul navelor unde ni s-au arătat dispozitivele și aparatele ce formează tehnologia vaselor și, evident, interiorul acestora. A urmat apoi prezentarea ofertei educaționale și a etapelor prin care un tânăr sau o tânăra trebuie să treacă pentru a deveni militar.
Am fost duși apoi la o altă unitate navală unde ni s-au prezentat tehnici de supraviețuire în caz de incendiu sau avarie a navei. Am servit o gustare specifică marinărească și după  aceea am ascultat o scurtă cuvântare de încheiere.
poza 3Colectivul clasei noastre a rămas cu amintiri de neuitat, pastrând aceeași stare de entuziasm pe tot parcursul zilei. Ca mulțumire pentru frumoasa dimineață petrecută alături de ei, le-am lăsat militarilor ca amintire, o cravată ce poartă numele liceului nostru. Părerile colegilor au fost diverse. Unii colegi chiar au spus că vor să urmeze calea militară după acest eveniment. Această dimineață a fost una unică pentru fiecare dintre noi, făcându-ne să ne simțim mândri că suntem români. De asemenea, respectul nostru pentru cei ce ne apară țară s-a întărit și văzând muncă grea depusă de aceștia, ne face să ne gândim că în cazul teoretic al unui conflict armat, România este în  siguranță. Ca notă personală, aș putea să spun că marinarii au un spirit romantic unic, savurând fiecare răsărit ca și cum ar fi primul pe care aceștia îl văd. În spatele imaginii reci, precum vremea de afară din acea zi, pe care aceștia o prezintă, se ascund inimi de aur, calde și pline de compasiune și de dragoste față de țara noastră” - ne-a mai declarat Bogdan Oancea

Și alți elevi au ținut să ne comunice impresiile:
„Pentru mine, vizită la Flotila Fluvială a avut un impact decisiv în alegerea unui drum profesional deoarece consider că orice meserie care implică apărarea patriei este demnă de urmat”, a spus Ionuț Anton.

„Mi s-a părut interesant modul în care se desfășoară exercițiile militare. Am convingerea  că este  o carieră promițătoare ” a declarat Maria Belioglu.

„Întotdeauna am crezut că militarii sunt oameni reci și duri, transformați de meseria pe care o practică. Această părere s-a schimbat cu 180 de grade. Am realizat faptul că militarii nu aleg această carieră din răceală, ci din căldură și dragoste pentru țară”, a adăugat și Ionuț Constantin.

Prof. Daniela Khattak  a fost la fel de impresionată de cele petrecute: „Vizita desfășurată în lumea marinarilor a fost  instructivă și a lăsat urme cu impact major asupra elevilor, pentru alegerea viitoarei meserii. Personalul a fost bine instruit, oamenii calzi iar activitățile au captivat atenția tuturor”.

 

Autor Ionel Lazarică 13 Noiembrie 2019, 01:20 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii