Concursul de Matematică Rural Math, Surdila Greci, 21 aprilie 2016

De Alexandrina Iordache 18 Aprilie 2016, 15:22 Invatamant

participanti concurs, 2015Joi, 21 aprilie 2016, începând cu ora 9,00, în Sala de sport a comunei Surdila Greci, județul Brăila, se desfășoară ediția a X-a a Concursului de Matematică Rural Math. Organizatorul concursului este Şcoala cu clasele I – VIII Surdila Greci în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Consiliul Local şi Primăria Surdila Greci.

Concursul se adresează elevilor de gimnaziu din mediul rural. De la ediție la ediție interesul pentru acest concurs a crescut. Dacă la prima ediție au participat doar 8 școli din județ, începând cu ediția a II-a concursul a devenit interjudețean crescând nu numai numărul de școli participante ci și aria geografică de proveniență a acestora. Până la această ediție la concurs au participat, alături de elevi din județul Brăila, și elevi din județele: Buzău, Ialomița, Prahova.

La ediția din acest an a Concursului de Matematică Rural Math și-au anunțat participarea 263 de elevi de la 38 de școli din județele Brăila, Ialomița și Călărași.

La organizarea concursului, alături de cei mai sus menționați, și-au adus contribuția și societățile: S.C. First Farms A/S, SC Inamosa ROMANIA SRL, SC Avicola - Cocorico Buzău.

Urăm succes tuturor concurenților și la cât mai multe ediții ale concursului.

 

Autor Alexandrina Iordache 18 Aprilie 2016, 15:22 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii