Umbra lui Alexandru Ioan, la Cuza Vodă. Elevii de aici au câștigat un concurs județean

De prof. Ionel Lazarica 19 Iunie 2017, 08:29 Invatamant

Elevi Cuza Voda

Se știe  că marele reformator al neamului românesc, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a făcut două lucruri esențiale în acest sens și anume a dat pământ țăranilor și a făcut învățământul primar obligatoriu și gratuit. Astfel oricare dintre copiii de țăran a putut să studieze, consecința acestei iluminări fiind ridicarea unei pleiade de scriitori și intelectuali care altfel nu ar fi avut nicio șansă.

Satul Cuza Vodă poartă numele binefăcătorului neamului nostru și dacă ar fi să-l parafrazăm pe Fănuș Neagu, marele poet din Bărăgan, am zice că la școala din Cuza Vodă, structură a Școlii Gimnaziale Stăncuța, bobocii se numără nu toamna ci la ceas de grâu cosit. Astfel, deși de multe ori în peisajul media autohton școlile mici nu prea apar, decât poate într-o lumină negativă, se poate spune că rezultatele obținute de acești copii nu sunt cu nimic mai prejos decât ale colegilor lor din mediul urban.

În acest sens, în urmă cu câteva zile, la un concurs organizat de Biblioteca Județeană Brăila, la care au participat elevii din mai multe școli și licee din municipiul și județul Brăila, elevii din Cuza Vodă au obținut primul loc, ca o încununare a eforturilor personale, dar și a eforturilor dascălilor coordonatori, respectiv prof. Lazar Carmen și prof. Prioteasa Nicoleta.
 lucrare elevi Cuza Voda
Obiceiurile din zona noastrã nu se deosebesc cu mult de obiceiurile altor zone dunãrene. Glasurile copiilor, care practicã ȋncã obiceiul Caloianului, rãsunã pe strada mea. Este un obicei strãvechi legat de superstiţii. Se confecţioneazã o pãpuşã cu chip de om, din pãmȃnt galben şi se ȋmbracã cu flori. Aceasta se ţine o noapte ȋn grȃu ca rodul sã fie bun. După trei zile „Caloianul” este dezgropat, adus în sat și bocit din nou, pe tot drumul către apa în care urmeazã să fie aruncat. Obiceiul este mai mult o joacã de copii, prilej de sãrbãtoare şi amuzament pentru cei mici, confundat uneori cu sãrbãtoarea paparudelor aducãtoare de ploaie.  (fragment din eseul realizat de elevul Orășanu Ionuț din clasa a V-a).

Respectarea tradiţiilor este o preocupare permanentã a sãtenilor, ȋn semn de respect pentru trecut, prezent şi viitor. Astfel, dupã sãrbãtoarea Rusaliilor, care face trecerea de la obiceiurile de primãvarã la cele de varã, pe 24 iunie se sãrbãtoreşte Drãgaica, un obicei care este legat de organizarea tȃrgurilor sãteşti. Sânzienele sau Drăgaica, reprezintă o sărbătoare legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita. Drăgaica se sărbătorește printr-un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așază în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce (fragment din eseul realizat de eleva Tătaru Bianca din clasa a VI-a).

În afară de aceste realizări au fost obținute importante distincții și la concursuri literare județene (eleva Lungu Alexandra, coordonată de prof. Prioteasa Nicoleta) sau sportive (echipa de rugbi a școlii, coordonată de prof Bogoi Costel), fapt care confirmă calitatea actului educativ din școala noastră, chiar dacă, poate, nu este așa de mare precum multe din cele cu care ne-am întrecut” - ne-a declarat dir. adj., prof. Andronache Alexandra.

 

Autor prof. Ionel Lazarica 19 Iunie 2017, 08:29 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii