Brăila | Admitere în cadrul școlilor militare de subofițeri jandarmi

De IJJ Braila 22 Februarie 2021, 18:55 Invatamant

Pentru susținerea examenului de admitere în cadrul școlilor militare de subofițeri jandarmi, care are loc în luna martie a acestui an, candidații trebuie să aibă în vedere elementele de noutate față de sesiunile de examen anterioare.

Candidații care solicită recrutarea de către Inspectoratul de Jandarmi Județean “General de Brigadă Gheorghe Praporgescu” Brăila vor depune cererile, personal, la sediul unității, în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1, până la data de 28 februarie 2021, ora 1600.

Dosarul de candidat va fi întocmit, în volum complet, până la data de 10 martie 2021.

Pentru candidații recrutați de către Inspectoratul de Jandarmi Județean “General de Brigadă Gheorghe Praporgescu” Brăila, evaluarea performanței fizice se va susține, în perioada 18-24 martie 2021, la Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina iar proba de verificare a cunoștințelor, respectiv testul scris, la sediul unității, în municipiul Brăila, la data de 27 martie 2021.

Examinarea medicală se va realiza în perioada 29 martie – 16 aprilie 2021, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concurs. Vor fi declarați admiși numai candidații care sunt declarați apt medical.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul unității de învățământ până la data de 17 aprilie 2021.

Informațiile privind condițiile de participare la concurs și criteriile de recrutare sunt postate pe pagina de internet a unității, la adresa www.jandarmeria-braila.ro, secțiunea Ultimele Știri.

 

 

Autor IJJ Braila 22 Februarie 2021, 18:55 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii