Ion Cristoiu : Eu sunt un gazetar obsedat de informaţia exactă, de mersul la surse

De AGERPRES 15 Noiembrie 2010, 22:08 Interviu
Intrebare: Domnule Ion Cristoiu, se apropie aniversarea dumneavoastră, la mulţi ani, să fiţi sănătos! Vă rog să ne vorbiţi despre cea mai nouă carte a dumneavoastră, care se va lansa peste câteva zile.

Ion Cristoiu: Va fi lansat, la Târgul Gaudeamus, un volum care reuneşte toate textele mele publicate între 19 ianuarie 1990 şi octombrie 1991. Titlul este luat dintr-un text din anul 1991: ''O lovitură de state prost mascată''. Este vorba despre mineriada din septembrie. Am dat ca generic ''Proză politică'', deoarece, după cum o să se vadă din volum, unde am anexate şi cronicile literare la textele mele, Nicolae Manolescu spunea, într-o cronică din ''România literară'', că ele nu sunt comentarii politice, ci proză politică. De regulă, am refuzat să îmi adun în volume activitatea publicistică, activitatea de gazetar - eu public numai proză, eseuri, istorie literară. Dar, în cazul de faţă, recitind textele, mi-am dat seama că fiind vorba de o perioadă de accelerare a istoriei, marea majoritate a textelor sunt de fapt eseuri, proză politică. Acum, la vârsta de 62 de ani, îmi dau seama că scriam mult mai bine la vremea respectivă. Ori eram eu mai tânăr, ori istoria era mai interesantă. O să fie un volum absolut necesar, mai ales pentru tânăra generaţie, pentru care anul 1990 este la fel de depărtat ca şi pentru generaţia noastră anul 1944 sau chiar anul 1900 să spunem.

Intrebare: Apropo de istorie literară, ce se mai aude despre istoria literaturii proletcultiste, la care aţi trudit atât de mult?

Ion Cristoiu: Va trebui să fac un efort să nu mai fiu atât de împrăştiat în atâtea proiecte, ar trebui să mă întorc asupra acelei lucrări monumentale, ea a fost încheiată, dată la tipar, a avut o întreagă istorie, a fost respinsă de cenzură. Nu ştiu dacă voi mai avea forţa sau mai ales timpul să o public, este şi o carte uriaşă, are aproape 2.000 de pagini. Eu am rămas cu o mare regulă sau cu un obicei bun din această activitate de cercetare literară, care mi-a folosit şi îmi foloseşte şi azi în activitatea de gazetărie, şi anume nevoia de a verifica. Deci, dacă eu sunt un gazetar obsedat de informaţia exactă, de mersul la surse, cauza stă în activitatea de cercetare a istoriei literare, unde, până nu văd eu documentul, până nu îl verific în bibliotecă sau în arhive, nu pot să îi dau drumul. Din acest punct de vedere, eu cred că mulţi tineri gazetari ar trebui să facă mai întâi cercetare, de istorie, de arhive şi apoi să facă cercetare de informaţie în realitate.

Intrebare: Aţi vorbit despre gazetărie. Înspre ce se îndreaptă gazetăria - hârtie, internet, televiziune sau telefonie mobilă?

Ion Cristoiu: Se îndreaptă către toate. Dar indiferent de suport - văd că aşa este o formulă - gazetăria tot gazetărie rămâne, aşa cum literatura tot literatură rămâne. Că publici online, că textul tău apare pe telefonul mobil sau apare pe print, dacă este prost, tot prost rămâne. Internetul, cu această zonă de bloguri, într-un fel a dat naştere unui fenomen caragialian. În ce sens - Ion Luca Caragiale avea această obsesie a inflaţiei de autori. Pe vremea lui, era o inflaţie de poeţi şi prozatori proşti. Şi blogul naşte iluzia că poţi să scrie despre orice, că poţi să nu ai talent, că poţi să fii un agramat şi că până la urmă publici. Din acest punct de vedere, şi ar fi interesant de discutat, cred că blogul se subordonează şi el regulilor gazetăriei. În sensul că sigur, poţi scrie, importante sunt accesările, adică audienţa. Din acest punct de vedere, contează foarte mult şi ceea ce scrii. Ce mă surprinde la acest fenomen al internetului este următorul aspect: internetul a apărut şi se dezvoltă ca un spaţiu al maximei libertăţi, ori site-urile care îşi sporesc numărul, blogurile şi ele într-o înflorire la modă acum nu îmi aduc informaţii în plus faţă de ceea ce văd eu la televizor, ce aud la radio sau ce citesc pe agenţiile de presă. Ele sunt un fel de jurnale personale, unde mulţi îşi publică fotografiile pisicilor sau ne povestesc cât era de bună ciorba de burtă pe care au mâncat-o. Mă rog, din acest punct de vedere, poate că este bine, deoarece aceia care scriu pe blog au o ocupaţie, în loc să fure din averea statului sau în loc să dea spargeri prin case, se ocupă cu scrisul. Este, totuşi, o ocupaţie mai puţin periculoasă decât jefuirea avuţiei naţionale.

Intrebare: Cum se vede criza de la Găgeşti (localitatea natală a lui Ion Cristoiu - n.r.)?

Ion Cristoiu: Criza de la Găgeşti se vede la televizor, ca toate crizele. Sigur, există. Revin la Tata Moşu presei româneşti, eu aşa îl consider pe Caragiale, el fiind, înainte de toate, ziarist şi nu prozator, pentru faptul că nu a făcut altceva decât să transcrie o realitate pe care o întâlnea în fiecare zi. Caragiale spunea că intră în sângele presei să dramatizeze situaţiile şi să exagereze. Cred că şi acum este acest fenomen. Ce mă surprinde este faptul că în ipostaza mea de om care a citit foarte multă literatură proletcultistă - apropo de cartea mea despre perioada anilor 1950 - regăsesc în emisiunile de televiziune, în foarte multe reportaje din gazete, o întoarcere la literatura şi gazetăria proletcultistă din anii '50. Cred că Alexandru Sahia, nefericitul Alexandru Sahia, care ne înnebunise când eram eu la şcoală cu biela lui Bozan, acum ar fi invidios pe aceste reportaje care vorbesc despre dictatura foamei, despre oameni care sunt trişti, livizi şi care abia se ţin pe picioare, este foarte interesant. Este unul dintre marile paradoxuri ale acestor vremuri. Avem o presă, un domeniu care s-a privatizat printre primele în România, care are patroni, deci este de departe cea mai capitalistă activitate. Cu toate acestea, ea practică o literatură şi o gazetărie comuniste fără margini. Desigur, proaste. Eu m-am amuzat când citeam reportajele din ''Scânteia'' despre viaţa oamenilor muncii în capitalism şi mai ales sub imperialismul anglo-american, mă amuz acum citind aceste reportaje proaste, ieftine, care deplâng nu viaţa clasei muncitoare, ci viaţa poporului. Din acest punct de vedere, oamenii de la Găgeşti nu sunt nici trişti, nici palizi, unii dintre ei sunt beţi, alţii sunt veseli, alţii fură, alţii se aranjează şi România reală, vă spun eu, nu este chiar atât de tristă şi lividă la faţă, ci este o Românie ca aceea dintotdeauna, în sensul că este o Românie care se descurcă.


 

Autor AGERPRES 15 Noiembrie 2010, 22:08 Interviu
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate