Povestea Ansamblului Vulturaşul din Mircea Vodă

De Gabriela Popa 02 Decembrie 2011, 18:30 InfoZone


Folclorul este sufletul unei naţiuni iar tradiţiile şi obiceiurile populare moştenite din moşi- strămoşi sunt singura bogăţie cu care se poate mândri. În comuna brăileană Mircea Vodă, tradiţiile populare îmbină obiceiuri din zona Brăilei cu cele din Buzău deoarece din cauza transhumanţei, populaţia stabilită în vatra satului a adus cu ea portul, tradiţiile şi obiceiuri specifice.

Premii încă de la Cântarea României

Învăţătorul Constantin Chisău a început exploatarea acestui potenţial folcloric împreună cu copiii şcolii din comuna iar în anul 2005 a pus bazele Formaţiei de dansuri populare „Vulturaşul” . „Sunt aici din anul 1969, adică de 42 de ani. În toată perioada asta, am avut diverse funcţii în ceea ce priveşte cultura la nivelul localităţii, inclusiv am fost director de Cămin Cultural. Mi-a plăcut să fac această activitate culturală, chiar şi la hulita Cântare a României am luat diverse premii pentru prestaţia artistică. Am coordonat aici şi un teatru de păpuşi şi la întrecerile bune de la primele ediţii ale Cântării României, am luat locurile I, II şi III pe ţară”, spune învăţătorul.

La început a fost greu pentru că nu aveau acompaniament deoarece în sat nu erau lăutari dar odată cu epoca modernă, învăţătorul Constantin Chisău şi-a pus în practică visul: „Mie mi-au plăcut dansurile populare şi ne-am lovit, la început, de mijloacele cu care puteam pune în aplicare dansul, adică acompaniamentul. În sat la noi sunt mulţi dansatori talentaţi dar nu au fost lăutari. Au fost câţiva care nu erau în stare să facă muncă de acompaniament.

Am încercat să fac şi nu am putut şi când au apărut mijloacle moderne, casetele apoi cd-urile, mi-am dat seama că pot face cu adevarat ce nu am putut face cu mulţi ani în urmă. Şi, am avut doi amici cu care m-am împăcat foarte bine, respectiv prof. Gigi Dogărescu de la Palatul Copiilor cu care am început o colaborare şi chiar am reluat un Festival de muzică şi folclor la nivelul comunei, organizat primăvara, de Florii, care anul viitor ajunge la a zece ediţie.

Apoi, dacă am început cu muzica populară, am zis să punem şi dansul alături şi am găsit un al doilea amic, Lipan Vasile Valentin, care este coregraf de meserie şi a dansat în fostul ansamblu „Pandelaşul” al judeţul Brăila. Cu ei doi am reuşit să fac acest ansamblu. Ei montează şi eu repet cu copiii”, spune învăţătorul Chisău.

„Vulturaşul”- un ansamblu de renume

Povestea Ansamblului „Vulturaşul” din Mircea Vodă începe, oficial, în anul 2005. Denumirea a fost dată de la Asociaţia Sportivă a Şcolii „Vulturii” înfiinţată tot de învăţătorul Chisău. „Iniţial am plecat pe două clase nucleu care erau atunci, în 2005, clasa I şi a II-a, nucleu din care azi au mai rămas cinci băieţi şi trei fete. Unii s-au retras din diverse motive. În momentul acesta avem trei fete de clasa a VIII-a, una de a VII-a, restul e nucleul celor de a VI-a. Până la totalul de 36 sunt cei mici de clasa a II-a şi a III-a”, explică învăţătorul.

Până astăzi, membrii formaţiei au pus în scenă mai ulte jocuri populare din zona noastră, a Munteniei şi a Dunării de Sud. Coordonatorul „Vulturaşului” explică influenţa folclorică în dansurile şi cântecele copiilor: „Localitatatea noastră s-a înfiinţat pe la 1800 prin transhumanţa oierilor care veneu de la munte şi o parte din ei nu s-au mai întors. Vatra originală a satului era înainte de podul peste buzău, cum mergi spre comuna Jirlău, în zona haltei „Nisipurile”.

Dar, la inundaţiile din 1919, satul a fost distrus şi oamenii au fost mutati aici, în locul actual. Atunci, boierii din zonă au cedat o parte din pământ pentru oameni şi în 1923 s-au construit case. În această perioadă au venit aici şi mulţi oameni care au fost împroprietăriţi cu pământ în urma primului război mondial. „Mulţi au venit din zona Buzăului pentru că nu aveau cereale şi jumătate din neamul asta sunt din familiile Mocanu, Cuconu, Oprişan, vechile nume ale oamenilor veniţi de la Nisipeni. Ulterior, au apărut nume de familii din zona Buzăului precum Cimpoiaşu, Găzdan. Şi, atunci, în arealul nostru de dansuri găsim din ambele zone: Şchioapa, Clopoţelul, Floricica”.

Vulturaşii din Mircea Vodă prind premiile din zbor

De-a lungul timpului, copiii şi coordonatorii lor au avut satisfactii deosebite. Chiar la debut, în 2005, au luat o primă menţiune la un festival la Însurăţei. Apoi au urmat participări la festivaluri judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale. „La suflet ne-a rămas o menţiune luată în 2010 la festivalul internaţional „Peştişorul de aur” de la Tulcea unde au fost 24 formaţii dintre care opt de peste hotare. A fost ceva deosebit! Apoi, am avut o participare la „Cerbul de aur junior” la Bucureşti, în 2010, unde am fost transmişi şi pe Tvr3 în direct”, spune învăţătorul Chisău.

La nivel naţional, au luat multe premii: locul I la festivalul „Flori pentru mama” de , la Focşani, mai multe ediţii la rând; anul acesta am luat locul I la festivalul naţional de la Moineşti, acelaşi loc l-am luat şi la Festivalul Naţional de la Sighetul Marmaţiei, un alt loc I la festivalul interjudeţean de la Covasna, şi locul I la un festival internaţional la Bucureşti.

„Evident că sunt mândru de rezultatele lor, înaintea fiecărei reprezentaţii am emoţii şi le împart cu copiii. Ei deja ştiu ce au de făcut. Sunt în stare să ţină un spectacol de o ora non stop. În spatele acestor succese se asund ore de muncă, patru -cinci ore vinerea cu profesorul Dogarescu, alte câteva ore cu coregraful şi repetiţiile cu mine care pot fi de două-trei ori pe săptămână”, explică Constantin Chisău.

În ceea ce priveşte repertoriul vocal al ansamblului, nu lipsesc cântecele de dragoste vechi, cântece specifice zonei „La fântână-n Bărăgan”, „Geamparale pe furate”, etc.
Referitor la costumele populare, „prin bunăvoinţa Primăriei am reuşit să facem 16 fote, acum 2 ani. Costumul fetelor este compus din: opincă, ciorap, cămaşă, fotă, ie, batic, bete (cingătoare). Băieţii poartă ciorap, opincă, iţari, cămaşă, brâu, pălărie sau căciulă, depinde de anotimp”.



„Vulturaşii”din comuna Mircea Vodă culeg lauri pe toate scenele unde zboară pe ritmurile muzicii populare. Ghidaţi din spatele scenei de învăţătorul Constantin Chisău, ei au reuşit să ducă renumele acestei comune dincolo de graniţele judeţului şi nu numai.

material realizat cu sprijinul InfoZone Media - www.infozonemedia.eu

 

Autor Gabriela Popa 02 Decembrie 2011, 18:30 InfoZone
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii