Asociatia Clubul de turism ”Proilavia” Braila premiata la Gala Nationala a Societatii Civile Tinere din România

De Alexandrina Iordache 24 Noiembrie 2014, 13:59 In Obiectiv Braila

gala premiilorOrasul Covasna a gazduit în în perioada 21-22 noiembrie 2014 prima editie a Galei Nationale a Societatii Civile Tinere din România, la care a participat si Asociatia Clubul de turism ”Proilavia” Braila.

Organizat sub genericul ”Inspiram o noua generatie”, evenimentul a fost organizat de Ministerul Tineretului si Sportului, prin Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Covasna, Ministerul Educatiei Nationale, Institutia Prefectului judetului Covasna si Consiliul Local al orasului Covasna.

Concursul s-a desfasurat pe mai multe categorii: educatie, cultura si arta, umanitar, ecologie, sport, dezvoltare economica si sociala. Au fost înscrise în concurs peste 120 de proiecte. Acestea au fost analizate de un juriu format din personalitati marcante din societatea civila româneasca.diploma proilavia

Prima editie a Galei Nationale a Societatii Civile Tinere din România - Covasna 2014 - s-a bucurat de prezenta unor invitati de prestigiu. Printre acestia ministri, senatori, deputati de Covasna, primari, prefect, cele mai bune organizatii de tineret nationale, secretari de stat din Ministerul Tineretului si Sportului, Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Covasna, reprezentanti ai Ministerului Educatiei.

La sectiunea nationala ”Sport” trofeul a fost câstigat de Asociatia Clubul de turism ”PROILAVIA” Braila cu proiectul ”Sport si sanatate în aer liber!”, proiect finantat de Consiliul Judetean Braila.

Desfasurat în perioada iulie-octombrie 2014, în municipiul Braila si orasul Insuratei, comunele Chiscani si Viziru din judetul Braila, proiectul a avut ca scop principal constientizarea în rândul copiilor si tinerilor (9-30 ani) a importantei alegerii si mentinerii unui stil de viata  sanatos, prin încurajarea practicarii exercitiilor fizice si sportive în aer liber.

”A fost un eveniment foarte bine organizat si ne bucuram ca am reprezentat Braila la acest nivel înalt” - Gabriel Lâla, Proilavia.

 

Autor Alexandrina Iordache 24 Noiembrie 2014, 13:59 In Obiectiv Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii