Chef Cezar și prietenii săi s-au aflat la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Brăila

De Frimu Ghinea 25 Aprilie 2018, 19:01 In Obiectiv Braila

selgros la Braila

Miercuri 25 aprilie, Chef Cezar și prietenii săi s-au aflat la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Brăila, unde au întâlnit 211 elevi din această școală. Copiii au învățat să cunoască alimentele și produsele naturale și să aleagă conștient o dietă mai sănătoasă.

Chef Cezar Munteanu va susține, alături de echipa sa, activități educative adaptate înțelegerii copiilor, jocuri sportive ușoare și degustări. Anul acesta vine și cu un concurs organizat online, cu premii, prin care clasele de elevi înscrise în program pot merge, la vară, într-o tabără de gătit în împrejurimile Brașovului.

„Lumina pe care o văd pe chipurile copiilor atunci când înțeleg cât de important este să te hrănești sănătos m-a dus la concluzia că Sănătatea începe din farfurie este unul dintre cele mai sănătoase lucruri pe care știu să le fac”, declară chef Cezar Munteanu.

Programul Selgros „Sănătatea începe din farfurie” a început pe 19 Februarie la Alba Iulia și se va încheia pe 27 aprilie la Constanța, programul parcurgând întreaga rețea de magazine Selgros din țară.

Antoneta Galeș, director comunicare Selgros: „Numărul participanților a crescut de la un an la altul, interesul publicului la fel, iar asta vorbește de la sine despre importanța și utilitatea acestui program ajuns, iată, la a șasea ediție. Sănătatea începe din farfurie a devenit o tradiție pe care dorim să o continuăm”.

Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciați chefi din România, Senior Lecturer în cadrul American Hotel Academy, Lector colaborator al Academiei Culinare “Exclusive” din Moscova și Chef-Rotisseur-Baillage de Roumanie va fi prezent în fiecare școală din cele 22 în care proiectul se desfășoară anul acesta, pentru a interacționa direct cu copiii.

 

 

Autor Frimu Ghinea 25 Aprilie 2018, 19:01 In Obiectiv Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii