Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează manifestarea „13-15 iunie – Noi nu uităm”

De AmosNews 12 Iunie 2019, 23:08 Galati

noi nu am uitat„Mineriada din 13-15 iunie 1990, este considerată cea mai sângeroasă și brutală acțiune a minerilor. Atunci, la București, minerii cei mai sus menționați, alături de forțele de ordine, au intervenit pentru a înăbuși revolta din Piața Universității. Și nu au lovit numai în protestarari, ci și în civili. Cualte cuvinte, toți cei care au trecut drept... intelectuali au fost bătuți, arestați în dube de Poliție la o unitatate militară din Măgurele, unde au fost interogați.”

În acest sens, Liga Studenţilor  din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi ( LSG) în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, organizează o serie de manifestaţii prin care studenții vor încerca reproducerea atmosferei tragicelor evenimente din perioada Mineriadelor, prin amplasarea unor elemente sugestive (cearceafuri, sârmă ghimpată, stative din lemn etc.) în fața Corpului Central al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, când sute de studenţi şi oameni de rând au fost bătuţi cu bestialitate de minerii chemaţi de Ion Iliescu la Bucureşti, în scopul de a elimina complet opoziţia anti FSN şi de a „planta panseluţe”, în Piaţa Universităţii.

Cu toate că mecanismul folosit pentru implementarea activităţilor sus menţionate este unul cu o tentă cultural artistică, protagoniştii şi-au propus să atragă atenţia tocmai prin stilul abordat şi să arate că studenţii încă mai păstrează în memorie crimele şi represaliile crunte, împotriva unor manifestanţi paşnici, chiar dacă s-au desfăşurat acum 29 de ani.

Manifestaţia ce poartă numele de „13-15 iunie – Noi nu uităm” înglobează și următoarele  acţiuni:

- 13.06.2019 - ora 20:30 – Proiecţia filmului - Fenomenul „Piaţa Universităţii” (Campusul Studenţesc Al.I.Cuza - Cămin G);
- 13-15.06.2019 – Expoziție de poze – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice și latura estică a Stadionului Portului Roșu;
- 15.06.2019 – ora 16.00 - Depunere coroană de flori – Monumentul Eroilor (Prefectură).

 

Autor AmosNews 12 Iunie 2019, 23:08 Galati
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii