Verificări în județul Brăila privind respectarea prevederilor în contextul pandemiei de Covid 19

De IPJ Braila 19 Octombrie 2020, 12:39 Fapt divers

Poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, pompieri și polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe raza întregului județ, în vederea respectării interdicțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Cu această ocazie, aseară, la un restaurant de pe raza județului Brăila, polițiștii au constatat că avea loc un eveniment privat, respectiv un botez, la care participau aproximativ 36 de persoane.

Astfel, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei fiecare, atât organizatorului evenimentului, cât și administratorului societății comerciale, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, a fost întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zadarnicire a combaterii bolilor, fiind luate măsuri de intrare în legalitate, desfășurarea evenimentului fiind întreruptă.

Recomandăm tuturor brăilenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare!

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2!

 

Autor IPJ Braila 19 Octombrie 2020, 12:39 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii