Un superhot din Faurei pus la racoare

De IPJ Braila 10 Iulie 2012, 14:27 Fapt divers
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei a fost depistat şi reţinut localnicul M.F. (18 ani), cercetat în mai multe cauze penale şi care se sustrăgea urmăririi  penale.
   
În cauză au fost efectuate acte de urmărire penală şi s-a luat măsura reţinerii acestuia pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie pusă în mişcare acţiunea penală şi înaintată cu propunere de arestare preventivă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei.
   
Acesta este cercetat pentru comiterea a 4 infracţiunii de furt calificat, comise în noaptea de  2 spre 3 februarie a.c., când, prin escaladarea gardului, a pătruns în curtea locuinţei unei localnice şi a sustras 9 păsări, lemne de foc, un topor, 3 bare metalice, un uluc metalic, capra din fier pentru taiat lemne, un cazan din fier, toate în valoare de 400 de lei; în  noaptea de 29 februarie spre 1 martie a.c., a forţat portbagajele a două autoturisme, parcate pe strada Depozitelor, din oraşul Făurei, de unde a sustras roţile de rezervă, în valoare de 250 de lei, fiecare; în ziua de 11 mai a.c., a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea locuinţei altei localnice, de unde a sustras o stropitoare şi o lamă de abrich, în valoare de 150 de lei şi, în noaptea de 2 spre 3 iunie a.c., a pătruns prin efracţie într-un magazin din oraş şi a sustras mai multe bunuri alimentare, în valoare de 715 lei.
   
Poliţiştii au recuperat prejudiciul în proporţie de 20 %, iar autorul a fost încarcerat în Centrul de Retinere şi Arestare  Preventivă al I.P.J. Brăila.
   
De asemenea, extinzând cercetările, poliţiştii au mai stabilit că, în ziua de 5 iulie, acesta şi-a însuşit un telefon mobil, uitat pe o canapea în faţa porţii, de C.G., din oraşul Făurei, pe care, apoi, l-a vândut unei persoane necunoscute. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.


 

Autor IPJ Braila 10 Iulie 2012, 14:27 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate