Trei dintre urmăriţii la nivel naţional au fost încarceraţi

De Mihai Vintilă 23 August 2010, 00:00 Fapt divers
Vineri, 20 august 2010 la orele 12.30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila (IPJ) s-au prezentat numiţii A.S.C. (23 de ani), R.C.Ş. (23 de ani) şi R.I.C. (21 de ani), toţi din municipiul Brăila, urmăriţi la nivel naţional din data de 3 august a.c., întrucât se sustrăgeau măsurii arestării preventive pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală şi port ilegal de armă albă.
Cei trei au fost prezentaţi Judecătoriei Brăila care a confirmat măsura arestării preventive, toţi fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.
Reamintim că, la data de 16 iulie 2010, în jurul orelor 18.00, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, numitul M.Ş. (37 de ani), din Brăila, care se afla cu mai mulţi prieteni la o masă de la terasa situată pe plaja amenajată din Staţiunea „Lacu-Sărat” Brăila, a fost agresat cu obiecte de tip tăietor-înţepător (cuţite) de cei trei arestaţi şi numitul Stroe Dorin (26 de ani), din municipiu, în continuare urmărit la nivel naţional.
Cine poate da relaţii despre prezenţa acestuia în municipiul sau judeţul nostru este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie, ori să apeleze, gratuit, la numărul de telefon 112, sau, taxabil, 606100, interior 20163, la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.(IJP Braila)

 

Autor Mihai Vintilă 23 August 2010, 00:00 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate