Depistaţi de poliţişti având asupra lor pliculeţe cu substanţe vegetale

De IPJ Braila 06 Decembrie 2017, 14:04 Fapt divers

La data de 5 decembrie a.c., ora 14:15, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic, pe DN 22B, un autoturism în care se aflau doi brăileni, cu vârste de 19 şi 20 de ani.
În urma controlului corporal efectuat de poliţişti, asupra pasagerului, în vârstă de 19 ani, au găsit în buzunarul blugilor un plic din plastic transparent, autosigilant, ce conţinea o substanţă pulverizantă albă, şi în geacă 9 plicuri din plastic transparent, autosigilante, ce conţineau o substanţă vegetală marunţită, de culoare verde.
De asemenea, după efectuarea controlului autovehiculului, a fost găsită, în torpedou, o pungă din plastic, compartimentată în două, ce conţinea o substanţă vegetală marunţită, de culoare verde.

Tot ieri, ora 23:00, poliţiştii l-au depistat, pe o stradă din municipiu, pe un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, din Brăila, în timp ce avea asupra sa un pliculeţ din plastic transparent, autosigilant, ce conţinea o substanţă vegetală.
Persoanele au fost conduse la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, conform competenţelor.

 

Autor IPJ Braila 06 Decembrie 2017, 14:04 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii