Siguranta cetățenilor - prioritate a polițiștilor brăileni

De IPJ Braila 04 Aprilie 2018, 19:01 Fapt divers

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila continuă acțiunile pentru siguranţa cetăţenilor şi în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

În perioada 30 martie-3 aprilie, polițiștii au constatat 72 de infracțiuni, au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 220.000 de lei,  au reținut peste 40 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, polițiștii acționează pentru menținerea siguranței publice, protejarea cetățenilor împotriva activităților economice ilicite și combaterea evaziunii fiscale.

Săptămâna aceasta poliţiştii brăileni acţionează pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Astfel, în perioada 30 martie-3 aprilie, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat multiple acţiuni specifice muncii de poliţie.

În urma activităților, au fost constatate 72 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), pentru care sunt cercetate 47 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 569 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 226.270 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 2.895 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 14 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale poliţiştilor brăileni. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 419 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 109 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 28 de permise de conducere, dintre care 2 pentru alcool, 11 pentru viteză și 15 pentru alte fapte şi au retras 13 certificate de înmatriculare.

 

Autor IPJ Braila 04 Aprilie 2018, 19:01 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii