Salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave, acțiuni permanente ale polițiștilor brăileni

De IPJ Braila 29 Octombrie 2018, 19:13 Fapt divers

Polițiștii rutieri au acţionat şi săptămâna aceasta pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

În urma activităților din teren, au fost constatate peste 700 de abateri de la legislația rutieră şi au fost reţinute 56 de permise și certificate de înmatriculare.

În perioada 22 – 28 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.

În urma activităților, au fost constatate peste 700 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 48 de permise de conducere auto.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare.

În această perioadă, polițiștii au depistat în flagrant patru șoferi în timp ce conducea autoturismele aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Exemple:  La data de 27 octombrie a.c., ora 19:30, poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat din comuna Berteștii de Jos, cu privire la faptul că o mașină a intrat în gardul locuinței sale.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Brăila, care, în timp ce conducea un autoturism, ce aparținea unei societăți de taximetrie, pe raza comunei Berteștii de Jos, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil, provocându-i distrugeri.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,87 mg/l, și a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și distrugere din culpă.

**
În cursul zilei de ieri, 28 octombrie a.c., ora 06:00, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Făurei l-au depistat, pe raza localității Filipești, pe un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din satul Târlele Filiu, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,55 mg/l.

Tot ieri, polițiștii l-au depistat și pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea o mașină pe DJ 203, între localitățile Ulmu și Vultureni, având o îmbibație alcoolică de 0,92 mg/l în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit pe numele celor doi șoferi dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
***

Azi-noapte, la ora 23:30, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, pe Aleea Micșunelelor din municipiu, pe un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat că avea o îmbibaţie alcoolică de 1,01 mg/l în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

****
La data de 28.10.2018, la ora 01:00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe un șofer în timp ce conducea un autoturism pe strada Școlilor din municipiu, având dreptul de a conduce suspendat.

 

Autor IPJ Braila 29 Octombrie 2018, 19:13 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii