Campanie mesaje preventive: În acest weekend, poliţiştii se adresează celor care pleacă în vacanţă

De IPJ Braila 30 Iunie 2018, 21:35 Fapt divers

mareaCu toţii ne dorim ca în vacanţă să ne relaxăm, să ne distrăm, să ne bucurăm de locuri şi experienţe noi. Şi, foarte important, ca vacanţa să nu se termine într-un mod neplăcut şi mai devreme decât ne-am planificat.

Realizarea acestor lucruri depinde însă, în mare măsură, de noi, de modul în care conştientizăm riscurile la care am putea fi expuşi în diferite situaţii şi de măsurile pe care le luăm pentru ca aceste riscuri să nu se materializeze.
 
Fie că ne petrecem vacanţa în ţară sau în străinătate, la munte ori la mare, riscăm să ajungem victime ale hoţilor, pe fondul aglomeraţiei, contactului cu numeroşi necunoscuţi dar şi al propriei neglijenţe în protejarea bunurilor personale.

De aceea, pentru a preveni furturile din spaţiile de cazare, cele produse în zonele de agrement sau pe stradă, turiştii ar trebui să ţină cont de următoarele sfaturi:
- nu lăsaţi în cameră, la vedere, sau pe balcon, bunuri care i-ar putea tenta pe infractori;
- dacă unitatea de cazare pune la dispoziţia oaspeţilor seifuri, este bine să le folosiţi pentru depozitarea banilor şi a bunurilor de valoare;
- sunteţi cazaţi la parter sau la primul etaj? La părăsirea camerei şi pe timpul nopţii nu lăsaţi geamurile sau uşile de la balcon deschise. Riscaţi să aveţi musafiri nepoftiţi, care vă vor face ,,curăţenie” în cameră;
- când mergeţi la plajă sau la o plimbare prin staţiune, nu luaţi sume mari de bani cu dumneavoastră, ci doar strictul necesar. O borsetă sau o gentuţă ,,turistică”, ţinută în faţă şi protejată cu mâna, constituie o modalitate foarte bună de păstrare a valorilor;
- în satele de vacanţă sau în zonele aglomerate, nu puneţi bani şi acte în rucsacuri purtate în spate;
- dacă vă opriţi să cumpăraţi ceva, nu scoateţi din geantă toţi banii, ci doar suma necesară achiziţionării produsului. Nu vă lăsaţi intimidaţi de cei care vă grăbesc sau vă împing, puneţi portofelul la locul lui, şi nu în sacoşă ori în buzunar.
- în vacanţă se leagă repede prieteniile: pe plajă, la piscină, în cluburi dar…fiţi precauţi şi nu vă lăudaţi oricui cu bunurile de valoare ori sumele de bani pe care le deţineţi. Mai mult decât atât, nu invitaţi în cameră persoane pe care doar ce le-aţi cunoscut;
- cheia de la camera de hotel poate fi pierdută cu uşurinţă atunci când mergeţi în excursii, drumeţii sau la plajă. Iar dacă pe cheie mai este trecut şi numele hotelului şi numărul camerei, hoţii vor merge direct la ţintă! Aşa că, ar fi mai bine să lăsaţi cheia la recepţie, unde este în siguranţă;
- la piscină, pe plajă, la picnic sau în parcurile de distracţii, nu lăsaţi supravegherea bunurilor de valoare în seama altor persoane decât membrii familiei sau prietenii în care aveţi deplină încredere.

 

Autor IPJ Braila 30 Iunie 2018, 21:35 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii