Politistii rutieri braileni au insotit autovehiculele pe drumurile inchise sau restrictionate traficului

De IPJ Braila 01 Februarie 2014, 11:10 Fapt divers
Peste 180 de autovehicule au fost însoţite de autospeciale ale poliţiei rutiere şi utilajele de deszăpezire ale CNADNR, pe tronsoanele de drum închise sau restricţionate traficului rutier, în judeţul Brăila.

Activitatea de însoţire a autovehiculelor a început în ziua de 29 ianuarie a.c., când poliţiştii brăileni, împreună cu reprezentanţi ai CNADNR, au însoţit 180 de autovehicule pe tronsoanele de drum închise sau restricţionate traficului rutier.

Pentru ca circulaţia autovehiculelor escortate să se facă în condiţii de siguranţă, acestea au fost împărţite în mai multe coloane, care au plecat din locurile unde se aflau staţionate, la diferite intervale de timp, în special, pe DN 22 B (Digul Brăila- Galaţi).

Activităţile destinate asigurării unui trafic rutier în condiţii de siguranţă, pe timp de iarnă, continuă şi în perioada următoare, poliţiştii desfăşurând misiuni de dirijare şi control al traficului rutier, precum şi de salvare de vieţi omeneşti.

Poliţiştii brăileni revin cu recomandarea către conducătorii auto să dea dovadă de mult discernământ în ceea ce priveşte oportunitatea plecării la drum în asemenea condiţii meteorologice!

Pentru a nu risca să rămâneţi înzăpeziţi, vă sfătuim să nu părăsiţi localităţile de domiciliu, iar dacă sunteţi surprinşi în trafic întrerupeţi călătoria şi adăpostiţi-vă în cea mai apropiată localitate.

În cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale aflaţi în zonele afectate de zăpadă, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Date fiind aceste condiţii meteo-rutiere dificile, poliţiştii recomandă conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să se informeze despre situaţia drumurilor din ţară apelând numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă 021/9360.


 

Autor IPJ Braila 01 Februarie 2014, 11:10 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii