Ziua internațională a persoanelor vârstnice marcată de polițiști și jandarmi

De IPJ Braila 02 Octombrie 2018, 00:17 Fapt divers

activ ziua pers varstniceCea de a doua ediţie din acest an a evenimentului Săptămâna prevenirii criminalităţii, organizată de această dată sub egida Comisiei judeţene de monitorizare a activităţii preventive, a  debutat astăzi, în municipiul Brăila, printr-o activitate informativ-preventivă adresată persoanelor vârstnice.

Prin acest demers, oamenii legii au dorit să marcheze şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, oferind astfel un dar inedit acestei categorii de populaţie, vulnerabilă în faţa infractorilor.

La întâlnirea cu vârstnicii, derulată la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brăila, au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroul Proximitate  şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

Plecând de la principalele riscuri de victimizare la care bătrânii sunt expuşi, pe fondul limitărilor fizice aduse de vârstă, al scăderii veniturilor odată cu pensionarea, al singurătăţii şi, nu în ultimul rând, al accesului limitat la informaţii, poliţiştii şi jandarmii le-au vorbit participanţilor la întâlnire despre factorii favorizanţi ai infracţiunilor de înşelăciune, furt din locuinţă şi tâlhărie, modurile de operare predilecte în producerea acestora şi le-au transmis recomandări pentru prevenirea victimizării prin astfel de fapte.

De asemenea, au fost transmise informaţii referitoare la modalităţile de prevenire şi gestionare a situaţiilor de violenţă stradală ori familială, cu accent pe ordinul de protecţie care poate fi emis în cazurile de violenţă domestică.

Pornind  de la ideea că slaba informare expune la riscul de victimizare, oamenii legii le-au oferit vârstnicilor pliante cu informaţii şi sfaturi preventive, dar şi carneţele cu informaţii referitoare la componenţa Comisiei judeţene de monitorizare a activităţii preventive Brăila, datele de contact ale structurilor reprezentate în cadrul acesteia şi în ce situaţii pot apela la sprijinul acestora.

Dintre recomandările de care bătrânii ar trebui să ţină cont pentru a se feri de hoţi şi tâlhari, amintim:

Pentru a-ţi păzi locuinţa de hoţi
- Ţine uşa sau poarta încuiate, chiar dacă eşti acasă!
- Păstrează cheia în permanenţă asupra ta, nu o ascunde în locuri accesibile oricui!
- Când pleci de acasă, chiar şi pentru perioade scurte de timp, încuie uşa şi închide ferestrele!
- Informează doar persoanele foarte apropiate cu privire la perioadele în care lipseşti de la domiciliu!
- Dacă lipseşti mai mult timp de acasă, roagă pe cineva de încredere să-ţi supravegheze locuinţa!
- Nu ţine în casă sume mari de bani sau bunuri de valoare; acestea trebuie păstrate în depozite bancare;
- Nu permite accesul în scara blocului persoanelor necunoscute care sună la interfon, folosind diverse pretexte, sau celor care încearcă să intre împreună cu tine!
- Înlocuieşte rapid orice încuietoare devenită nefuncţională sau a cărei cheie ai pierdut-o!
- Nu permite accesul în casă sau în curte persoanelor necunoscute care pretind că strâng bani pentru cauze umanitare, ori că vând diverse bunuri!
- Nu permite accesul în casă sau în curte persoanelor care pretind că reprezintă diferite instituţii, decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu; încearcă să reţii cât mai multe date dintre cele înscrise pe respectivele documente!

Pentru a te feri de tâlhari
- Evită să te deplasezi prin zone izolate sau slab iluminate, mai ales după lăsarea serii!
- Dacă trebuie să ieşi pe stradă seara târziu, sau ai asupra ta bani ori bunuri de valoare, cere unei persoane de încredere să te însoţească!
- Când ieşi pe stradă, evită să etalezi bijuterii de valoare, care ar atrage atenţia infractorilor!
- Nu-ţi ocupa ambele mâini cu sacoşe sau alte bagaje; acestea te-ar putea împiedica să te aperi de eventualii agresori!
- Nu te lăsa  atras(ă) în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse (de obicei, mai ieftine)!
- Nu permite accesul necunoscuţilor, împreună cu tine, în scara blocului!
- La intrarea într-un imobil, fii atent(ă), pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane dubioase. Nu urca în lift cu astfel de persoane!
- Pe stradă sau în mijloacele de transport în comun, ţine poşeta/borseta în faţă, lipită de corp, protejată de unul dintre braţe!
- Dacă mergi pe trotuarul unei străzi intens circulate, în apropierea zonei carosabile, ţine-ţi poşeta/geanta pe partea opusă  străzii!

 

Autor IPJ Braila 02 Octombrie 2018, 00:17 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii