La pescuit pe Dunare fara autorizatie

De A.Frangu 04 Aprilie 2014, 09:14 Fapt divers
In zona kilometrului 206 al fluviului Dunărea, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, l-au depistat pe Ciprian I., cetatean român, în vârsta de 32 de ani, desfăşurând activităţi de pescuit comercial neautorizat folosind două plase de pescuit tip monofilament.

Plasele de pescuit cu o lungime totală de 50 de metri au fost ridicate în vederea confiscării, poliţiştii de frontieră brăileni întocmind dosar penal pe numele persoanei pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament şi pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.

Si politistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi l-au depistat pe cetăţeanul român M. C., în vârstă de 55 de ani, în zona milei marinei 74 a fluviului Dunărea, care pescuia comercial dintr-o barcă cu ajutorul unei plase din aţă, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
 
Plasa de pescuit din aţă cu o lungime de 70 de metri, în valoare de 700 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, poliţiştii de frontieră gălăţeni întocmind dosar penal pe numele persoanei pentru săvârşirea infracţiunii de pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.

 

Autor A.Frangu 04 Aprilie 2014, 09:14 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

  1. pescuit 04 Aprilie 2014, 13:08

    Desi astfel de actiuni sunt din ce in ce mai laudabile, din pacate adevarata problema este starea generala a poporului. Daca n-ar fi atata foamete in tara, probabil ca nici astfel de probleme n-ar aparea atat de constant. Oricum, laudabile controalele si sanctiunile aplicate.

Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii