Constatări ale poliţiştilor brăileni, la regimul armelor şi muniţiilor

De IPJ Braila 08 Ianuarie 2016, 15:01 Fapt divers

Ieri, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din satul Stoieneşti, comuna Frecăţei, în ziua de 15.12.2015, ar fi trecut cu arma de vânătoare pe Fondul Cinegetic nr.4 Frecăţei, fără a avea acordul gestionarului.

Poliţiştii au stabilit că permisul de armă, în care are înscrisă o armă letală de vânătoare, de calibru 12x2 mm, are valabilitatea expirată şi cel în cauză nu a depus arma, în termen de 10 zile de la expirare, la un armurier autorizat.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi pe numele persoanei vizate a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de trecerea pe un fond cinegetic cu arma de vânătoare neînchisă în toc, fără acordul gestionarului, şi nedepunerea armei la armurier în termenul legal.
De asemenea, poliţiştii au luat măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armei letale.
*
Tot ieri, poliţişti de la acelaşi birou s-au sesizat despre faptul că un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, deţinător legal al unei arme de vânătoare, de calibru 12x2 mm, păstra arma şi muniţia aferentă într-un alt loc decât cel declarat la poliţie, respectiv la domiciliul părinţilor săi, din comuna Râmnicelu, şi fără a respecta condiţiile legale, în sensul că aveau acces la acestea persoane neautorizate.

Poliţiştii au mai stabilit, în urma cercetărilor, că, în ziua de 23 decembrie 2015, brăileanul ar fi trecut cu arma pe Fondul Cinegetic nr.38 Şuţeşti, fără a avea acordul gestionarului, iar în noaptea de Revelion ar fi tras fără drept două focuri de armă în plan vertical, în curtea părinţilor lui.

Faţă de deţinător a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, iar, ca măsuri complementare, i-au fost ridicate arma şi 16 cartuşe aferente, şi i-a fost anulat dreptul de deţinere, port şi folosire a armei letale.

Totodată, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trecerea fără drept pe un fond cinegetic cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi uz de armă letală fără drept.

 

Autor IPJ Braila 08 Ianuarie 2016, 15:01 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii