Fructe şi legume confiscate de poliţiştii brăileni, în urma acţiunilor preventive în mediul rural

De IPJ Braila 05 Noiembrie 2015, 14:53 Fapt divers

Miercuri, 4 noiembrie 2015, poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică şi Posturile de Poliţie Comunale Frecăţei şi Măraşu au acţionat pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse agricole, alimentare şi nealimentare, în zona celor două comune şi a satelor acestora.

Poliţiştii au constatat 3 contravenţii, aplicând sancţiuni în valoare totală de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, şi au retras un certificat de înmatriculare, conform prevederilor Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările.

Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii l-au depistat, în satul Titcov, comuna Frecăţei, pe S.Ali (50 de ani), din oraşul Hârşova, care oferea spre vânzare legume şi fructe, pentru care nu deţinea documente de provenienţă.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 500 de lei, iar cantităţile de 412 kg de legume şi 68 kg de fructe au fost ridicate în vederea confiscării.


În aceeaşi zi, între orele 14:00-16:00, agenţi de la Postul de Poliţie Comunal Cazasu au acţionat pentru prevenirea actelor sau faptelor ilicite de comerţ în zona de competenţă şi l-au depistat pe V.Gigi (31 de ani), din comuna Vidra, judeţul Vrancea, care transporta cu autoturismul 3 saci cu mere, fără a avea asupra sa documente legale de provenienţă.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), iar cantitatea de 67 kg de mere a fost ridicată în vederea confiscării.

 

Autor IPJ Braila 05 Noiembrie 2015, 14:53 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii