Activitati de informare a cetatenilor din mediul rural desfasurate de IPJ Braila

De IPJ Braila 14 August 2014, 09:24 Fapt divers
Săptămâna aceasta, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au continuat activităţile preventive dedicate cetăţenilor din mediul rural, în scopul creşterii gradului de informare şi prevenire a infracţiunilor de furt.

Poliţiştii compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi cei de la posturile de poliţie comunale au fost prezenţi în localităţile Mărtăceşti, Romanu, Gemenele şi Râmnicelu şi au reamintit cetăţenilor că, pentru siguranţa bunurilor personale, trebuie să aplice recomandările poliţiei în asigurarea locuinţei, a autoturismului, a magazinului şi chiar să contribuie la liniştea vecinilor prin demonstrarea unui spirit civic exemplar.   
 
Munca câmpului, vacanţa copiilor şi migraţia sezonieră specifică anotimpului cald sunt câteva dintre condiţiile care pot transforma un trai liniştit într-un episod neplăcut, infractorii speculând în orice moment vulnerabilităţile cetăţeanului cinstit.

În discuţiile cu oamenii, poliţiştii au accentuat faptul că obiceiurile persoanelor care locuiesc în localităţile rurale-lăsarea porţii sau a ferestrelor deschise, atunci când pleacă de acasă sau când sunt ocupaţi cu grădina din spatele casei- sunt cunoscute şi de persoanele rău-intenţionate, care profită de orice neglijenţă, pentru a-şi însuşi bani sau bunuri din imobile sau autoturisme.
 
În caravana lor prin cele patru localităţi, poliţiştii nu i-au uitat nici pe vânzătorii magazinelor mixte, ticsite cu produse dintre cele mai diverse, recomandându-li-se să-şi ia măsuri pentru o supraveghere eficientă, cu mijloace de înregistrare video sau sisteme de alarmare.

Aceste activităţi de prevenire s-au înscris în cadrul Programului judeţean de prevenire a infracţiunilor de furt şi au avut în vedere promovarea Campaniei naţionale „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi” şi a celei locale "Tu ştii să îţi fereşti magazinul de hoţi?"

 

Autor IPJ Braila 14 August 2014, 09:24 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate