Hoţi identificaţi de polițiști şi prejudicii recuperate

De IPJ Braila 17 Martie 2016, 16:57 Fapt divers

În ziua de 15.03.2016, la ora 14:00, reprezentantul unei societăţi de furnizare a energiei electrice, cu punct de lucru în oraşul Ianca, a sesizat la poliţie faptul că a observat la domiciliul unui localnic un branşament ilegal la reţeaua electrică.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca, s-a stabilit că proprietarul M.Stănică (46 de ani) este racordat ilegal la reţeaua electrică, contractul de furnizare a energiei electrice fiind reziliat din data de 01.08.2008, pentru neplata facturilor de consum.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând a se stabili prejudiciul cauzat.
*
Poliţişti de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Făurei au continuat cercetările în cauza privind furtul a patru componente metalice de protecţie care formau parapeţii de delimitare a gabaritului liniei de cale ferată, din zona pasajului de trecere la nivel cu calea ferată, din apropierea localităţii Drogu, faptă comisă în ziua de 2 septembrie 2013, şi au identificat grupul de bănuiţi.
În ziua de 9 martie 2016, în urma autorizării efectuării unor percheziţii la domiciliul lui C.Costel (48 de ani), din comuna Jirlău, emisă de judecatorul de dreptului şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Făurei, au fost găsite două componente metalice dintre cele sustrase.
De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că la comiterea faptei ar mai fi participat şi B.Daniel (23 de ani), M.Ionuţ (23 de ani) şi B.Ştefan (42 de ani), toţi din comuna Jirlău, ultimul folosind autoturismul personal pentru transportul componentelor metalice.
Prejudiciul total cauzat este în valoare de aproape 3.000 de lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru probarea întregii activităţi infracţionale a celor patru persoane.
*
Poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei l-au identificat pe B.Stănel (39 de ani), din comuna Vişani, căruia i s-a probat că, în ziua de 14.03.2016, ar fi sustras din faţa unui magazin din comună, bicicleta aparţinând consăteanului S.Anton (48 de ani).
Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
*
Poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila l-au identificat pe un localnic de 37 de ani, din satul Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou, bănuit că, în noaptea de 13 spre 14 martie 2016, ar fi sustras dintr-o anexă a locuinţei lui M.Viorel, din aceeaşi localitate, o butelie pentru aragaz şi mai multe obiecte de uz casnic.
Poliţiştii au stabilit că acesta, după comiterea faptei, ar fi abandonat bunurile sustrase în grădina locuinţei proprietarului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.

 

Autor IPJ Braila 17 Martie 2016, 16:57 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii