Economiile persoanelor vârstnice, ținte pentru infractori

De IPJ Braila 05 Aprilie 2018, 20:36 Fapt divers

Este de notorietate faptul că persoanele vârstnice preferă să îţi ţină economiile acasă, în locuri pe care le consideră sigure, dar care sunt uşor de intuit de către infractori. Este cunoscut, de asemenea, faptul că singurătatea, accesul limitat la informaţii şi nevoia de comunicare îi fac să deschidă uşor uşa necunoscuţilor. Aceste lucruri îi fac pe bătrâni vulnerabili în faţa persoanelor puse pe căpătuială fără efort, care urmăresc să îi lase fără agoniseala de-o viaţă.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă cazul unei brăilence în vârstă de 84 de ani, care, în data de 04.04.2018, a fost păgubită de suma de 3.000 de lei, după ce a primit în locuinţă un bărbat care a pretins că trebuie să îi verifice aragazul. Bătrâna le-a relatat poliţiştilor că, după plecarea acestuia, în timp ce ea se afla încă în bucătărie, o altă persoană a ieşit din apartament, iar la scurt timp a constatat lipsa banilor, pe care îi ţinea într-o cutie de carton, în şifonierul din dormitor.

Acesta, însă, este doar unul dintre modurile în care acţionează infractorii. Alteori, reuşesc să obţină accesul în casele vârstnicilor, după ce le prezintă produse la preţuri promoţionale, cadouri din partea unor magazine sau autorităţi. Nu de puţine ori, pretind că oferă pomană sau cer sprijin financiar pentru copii bolnavi. Toate acestea îi fac pe mulţi dintre bătrâni să uite de măsurile elementare de precauţie pe care trebuie să le ia pentru a-şi proteja bunurile şi chiar integritatea corporală ori viaţa.

Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii recomandă brăilenilor să discute cu persoanele vârstnice din familie şi să le transmită următoarele sfaturi pentru prevenirea furturilor şi  a tâlhăriilor produse în locuinţe:
- să nu permită accesul în casă sau în curte persoanelor care pretind că sunt angajaţi ai unor autorităţi sau companii, decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu;
să verifice dacă persoana care a sunat este aceeaşi cu cea din fotografiile documentelor pe care le prezintă;
- să păstreze la îndemână o listă cu numere de telefon utile, cum ar fi cele de la companiile de gaz, electricitate şi serviciile de apă şi să telefoneze la respectivele companii pentru a verifica identitatea celor care pretind că sunt angajaţi ai acestora;
- să nu ţină în casă sume de bani sau bunuri de valoare; acestea trebuie păstrate în depozite bancare. Dacă, totuşi, aleg să le păstreze în locuinţă, să nu le depoziteze în şifoniere, acestea fiind primele locuri în care caută hoţii;
- să nu ofere informaţii despre economiile lor ori despre bunurile de valoare pe care le au acasă, persoanelor necunoscute care le abordează, aparent întâmplător, pe stradă, în parc sau în alte locuri publice;
- să nu deschidă sertare, dulapuri sau alte locuri unde ţin lucruri de valoare în prezenţa străinilor; aceştia ar putea profita de un moment de neatenţie al gazdei pentru a fura diferite bunuri;
- să nu invite acasă persoane pe care doar ce le-au cunoscut şi care, fie le spun poveşti impresionante de viaţă, fie pretind că doresc să le ofere diferite bunuri cu titlu de cadou sau ca pomană ori să vândă produse la preţuri de nerefuzat; aceste persoane pot profita de ocazie pentru a sustrage diferite bunuri şi s-ar putea folosi chiar de violenţă pentru a-şi atinge scopul;
- dacă, totuşi, acceptă vizita unei persoane despre care nu ştiu prea multe lucruri, să nu îi permită accesul în încăperile în care deţin bunuri de valoare sau bani şi să nu părăsească pentru niciun motiv camera în care au invitat-o;
- să ţină cont de faptul că supermarketurile au promoţii şi oferă cadouri doar în incinta acestora!

 

Autor IPJ Braila 05 Aprilie 2018, 20:36 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii