Dosar penal pentru deţinerea şi folosirea unei plase de pescuit fără autorizaţie

De IPJ Braila 01 August 2018, 21:29 Fapt divers

Azi-noapte, în jurul orei 24:00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila i-au depistat pe raza comunei Chişcani, pe doi localnici, ambii  în vârstă de 29 de ani, având asupra lor o plasă de pescuit, confecţionată din material textil, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ziua de 31 iulie a.c., aceştia ar fi folosit plasa respectivă, pe fluviul Dunărea, pentru a prinde peşte, fără a avea autorizaţie de pescuit.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cerecetările pentru producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, varselor, vintilelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, infracţiune prevăzută de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. 

 

Autor IPJ Braila 01 August 2018, 21:29 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii